𝖕𝖚𝖊𝖗 𝖆𝖊𝖙𝖊𝖗𝖓𝖚𝖘 și 𝖕𝖚𝖊𝖑𝖑𝖆 𝖆𝖊𝖙𝖊𝖗𝖓𝖆 sunt tărâmuri periferice ale psihismului matur, nedezvoltate în totalitate care „capturează” bărbați care se comportă ca niște adolescenți sau femei care se comportă ca adolescente/prințese.
Impropriu spus captivează, sunt alegeri instinctuale bazate pe frică. Frica de a-și asuma viața de adult, astfel încât aleg ceea ce Jung denumea viață provizorie (impropriu spus și provizorie, căci orice viață este provizorie… ) în spatele căreia se ascunde frica de a fi prinși într-o situație de viață fără ieșire (cum ar fi căsătoria, un serviciu stabil sau un credit pentru casă, de exemplu). Sunt oamenii care aleg să nu crească emoțional și să nu aleagă, orice alegere excluzând miriada tuturor celorlalte alegeri posibile.
„Alegerile sunt balamalele destinului. Dacă nu facem alegeri porțile destinului rămân închise…” Pitagora
Puer aeternus și puella aeterna sunt sub-structuri arhaice de personalitate care acționează sub imboldul plăcerii de moment, nefiind dispuși să facă alegeri maturizante, unde miza – catastrofizată fiind – este restul vieții trăit conform alegerii respective.
Lipsește asumarea, fiind, totodată o fază pe care o experimentăm cu toții în zorii vieții: copilăria mică, în care suntem la sânul și mâna mamei, depinzând în totalitate ca aceasta să ne suplinească nevoile și dorințele. Să ne legene și să ne aducă somnul, să ne aline durerea, să ne cânte și să ne alunge moartea. Moartea copilăriei, m a t u r i z a r e a.
În societățile tribale, în urma riturilor de trecere care constau în diverse probe de maturizare, adolescentul era întâmpinat cu „a murit băiatul s-a întors bărbatul”.
A se citi autobiografia lui Leonard Cohen (Joaca preferată), acesta fiind un bărbat care s-a luptat cu tenebrele așteptărilor unei mame care i s-a dedicat nesolicitat, ca mai apoi să îl tragă la răspundere, pe nedrept, pentru alegerile acestuia de maturizare.
Puer aeternus este și Dorian Grey, personajul principal din celebra carte a lui Oscar Wilde: bărbatul refuză să îmbătrânească și se refugiază în femei, alcool, fine dinning și petreceri fastuoase continue.
Puer aeternus imersionează ca reacție anticipativă la suferință, astfel încât bărbații captivi în acest dinamism anticipează suferința cu care vine la pachet maturizarea și, totodată, anticipează dezamăgirea, refuzând astfel să trăiască cu adevărat (dilemă portretizată magistral în cartea lui Pascal Bruckner, Copilul divin). Totuși, prea multă anticipare este boală: anxietate, stres, tristețe, resemnare.
Este fugă de responsabilitate și de angajamente.
Aici se află oamenii care se așteaptă ca ceilalți (părinții, prietenii, colegii sau societatea în general) să le rezolve problemele.
Bărbații care se găsesc în aceste ipostaze au relații simbiotice cu mamele, iar prin stagnarea în puer aeternus refuză procesul de individuație (asumarea vieții de adult, ruperea cordonului afectiv cu părinții și întregirea psihică).
Potențialul acestora rămâne nedezvoltat, ascuns, depozitat și încătușat, dar dezvelit în plan ideatic sau discursiv sub forma falsei impresii de „pot face orice, dacă vreau…” iar o voce interiorizată parcă îi alină: „Da, băiețelul mamei, tu poți orice!” astfel încât puer aeternus se pot crede câteodată foarte înzestrați.
Fără a se pune la încercare, însă.
„Toată lumea are câte un plan, până când își ia un pumn în gură” – Mike Tyson.
În Matrix, Neo, personajul principal, este pus în fața dihotomiei pastilă roșie / pastilă albastră și alege pastila aferentă maturizării care îi devoaleză o viață fadă ca și pasta din care era făcută mâncarea.
De asemenea, în filmul Mr. Nobody este ecranizat conceptul sub forma incapacității unui băiețel (ai cărui părinți divorțează) de a alege dacă va „rămâne” cu mama sau cu tata, ceea ce îi scindează psihismul; însă găsește reconfortantă ideea ca pe patul de moarte să considere că în spatele ne-alegerii sale rămâneau valabile și intacte toate posibilitățile și alegerile (situație improbabilă, desigur).
Puer aeternus, să ne înțelegem, poate fi găsit (ca deraiere de la maturizare) la un tânăr de 20 de ani, la un bărbat de 45 sau chiar la un bătrân de 70 de ani (care rămâne fidel afectiv mamei).
Și, așa cum mama acestuia este îngropată, la fel este auto-îngropat și dreptul său la iubire și la viață.
Bărbații puer aeternus visează cu ochii deschiși la succes și niciodată nu se gândesc la eșec. După cum spunea Jung, „planurile de viitor se transformă în fantezii cu privire la viitor, la ce va fi sau la ce ar putea fi, deși nicio acțiune într-o direcție anume nu este întreprinsă.”
Sindromul Peter Pan, cum mai este cunoscut, vine la pachet cu o lipsă de identitate (individuală) și cu senzația de fragmentare (desigur, cheia maturizării psihice se află sub perna mamei).
Aceste senzații fiind compensate prin atracția către „obiecte strălucitoare” și stări extatice găsite în abuzul de alcool, droguri, sex, sport sau jocuri de noroc.
Toate fiind mecanisme de escapism din realitatea cotidiană insurmontabilă prin care se amână (deoarece orice substanță cere ca tribut pentru pansamentul emoțional oferit o doză și mai mare, până la surmenaj) depresia inerentă.
Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
