Partea întâi
Gabor Mate spunea că trăim într-o epidemie a anxietății – aș spune că de fapt, trăim într-o căutare a anxietății. Foarte ușor și repede decidem că suntem doar niște victime – supărați, depresivi, nervoși, dezamăgiți. Nu ne mai dăm seama că în fond, nu facem decât să adâncim o stare a spiritului căzut prin însăși (auto)prezentarea situației în care ne găsim. Sau în care credem că ne găsim. Intrați într-o admirație a propriei dureri, suntem gata să ne aliniem la startul unui concurs universal, un concurs care pare că premiază statutul celui mai nefericit om din lume. Mă întorc (pentru a câta oară) la versurile lui Bukovski:
Cei mai dușmănoși sunt cei care vorbesc despre iubire.
Cei mai avizi de război sunt cei care propovăduiesc pacea.
Este interesant că într-o societate în care se vorbește atât de mult despre fericire și despre căutarea acesteia, cele mai multe dintre comportamente sunt cele din spectrul victimizării.
A rezista, a răzbate, a izbândi, a suporta – verbe care parcă dispar din lexicul nostru. Nu mai este înțeleasă legătura dintre a continua și a reuși suportând durerea, neajunsul sau apăsarea. Văd zilnic tineri, elevi, adulți, care anunță cu nonșalanță că nu vor să depună efort, nu vor să afle mai mult, nu vor să se străduiască mai mult. Pentru că e dureros sau pentru că efortul e apăsător. Costumul de victimă este argumentația liniștitoare – nu pot și nu vreau mai mult pentru că doare! Iar în această haină de victimă totul are o anume rezonabilitate – atâta vreme cât sunt victimă, bineînțeles că nu (mai) pot face nimic!
Rămânând în contemplarea propriei mele victimizări, adâncesc acest scenariu și (ce e cel mai trist) nu-mi dau seama că în felul acesta ratez să devin ceea ce-aș fi putut deveni…ratez să fiu eu! Cred că alegerea statului de victimă aduce o anume alinare dar, implicit, cred că aduce o anume pierdere a identității. În timp, intervine uitarea a ceea ce suntem, a ceea ce am fi putut face, a ceea ce am fi putut realiza. Așa ajungem să credem că toate cele ce erau posibile au fost doar niște erori de judecată ale unui eu din trecut – victima s-a instalat complet, iar acum nu face decât să-și joace rolul. Un rol al imposibilului, al incapacității și ciudat, un rol al (auto) admirației pentru cât de greu ne este.
Cred că acesta este unul dintre principalele motive pentru care uităm cine suntem. În fond, uităm (la prezent) cine am putea fi, alegând explicația victimei care nu a fost dispusă la un moment dat să trăiască durerea, neajunsul, apăsarea.
Spun ceva ce deja este știut: durerea va fi oricum, rămâne doar să decizi când și pentru cât timp vrei să fie. Alegerea e simplă (și grea bineînțeles) – fie suporți durerea pentru a deveni și a nu uita cine ești, fie trăiești durerea de fi o victimă a propriei tale vieți. Durerea va fi oricum! Aș zice că a doua e mai mare, cu mult mai mare, din cauza faptului că implică uitarea, uitarea a ceea ce ești sau ai fi putut fi.
Zilele trecute mă aflam în piață, voiam să cumpăr fructe. Lângă vânzătoare, tolănit pe un scaun un bărbat cam de o vârstă cu mine. Se rugase de vânzătoare să-l lase să stea acolo, să se odihnească, văitându-se de vremurile grele pe care le trăim. Am cerut fructe, iar vânzătoarea mi-a spus la rândul ei că negoțul merge greu și că nu ne așteaptă nimic bun.
- Uitați-vă și dumneavostră, e plin de amărâți peste tot – îmi spuse, arătând spre bărbatul ce stătea lângă ea.
- Am crescut fără părinți – zise el. Avea un aer morocănos și obosit, ca și cum era obligat să dea din nou o explicație, pe care o mai dăduse de nenumărate ori. În plus, în ochii săi stinși se vedea dorința de a primi ceva de pomană. M-am uitat fix în ochii săi și i-am spus:
- Și eu am crescut fără părinți. În clipa aceea am văzut că încă mai avea capacitatea de a se mira.
A ridicat din sprâncene și parcă de-abia atunci m-a remarcat. Mi-a zis șoptit:
- Nu se vede.
Ca și cum i-aș fi spus un secret, i-am răspuns tot în șoaptă:
- Asta este ideea!
Va urma.
Alin Comșa
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
