Scrolez compulsiv dupa interpretari ale fenomenului Caracal. N-am o explicatie pentru ca nu-mi plac ultragiatii care-si relateaza cu lux de amanunte izbucnirile in lacrimi de pe strada in timp ce consuma isteric amanunte macabre. Nu-mi plac pentru ca la fel ca bisericoizii de dreapta care au pentru orice explicatia ca ”l am parasit pe Dumnezeu”, suspinand dupa un trecut traditionalist-pios complet iluzoriu, in partea cealalta iti face impresia ca undeva, candva, eram o republica nordica prabusita in derizoriu acu’, recent…
Avem o dezbatere ”norvegiana” despre ”disolutia institutiilor”.. Presupunem cumva, stupefiant de convinsi, ca statul roman a fost agregat vreodata. Ca altfel n-ar avea ce sa intre in disolutie, normal!
Hey, wake-up!
Poporul roman sau cum s o fi numit el in istorie, n-a avut timp nici de teologie nici de etica institutionala. Era ocupat sa nu munceasca si sa se vaite. N-a avut nici timp si nici modele. Nici popi cu har nici oameni de stat. E suficient sa-i parcurgi pe calatorii straini din tarile romane medievale ca sa-ti dai seama ca autoritatea, de orice fel ar fi fost ea, a fost subiectul mistoului public dintotdeauna. Occidentalii, evlaviosi de te durea mintea pe vremea aia, repeta obsesiv inca de pe la 1400 cat de socati sunt de spaga pe care o dau valahii la biserica pentru ruperea cununiilor, adultere si tot ce putea sa-i mai sperie vis-a-vis de tinta fulgerelor, despre cat de crestini doar cu numele am fost mereu. Asta si multe altele. N-am parasit niciun Dumnezeu, daca asta va producea frisoane, ni-l amintim doar cand cade avionul, iar diferenta fata de iobagii de pe vremuri e doar ca aia n-aveau inca linii aeriene…
La fel cu statul. Indiferent cum s-a numit, in ultimii 100 de ani suntem doar intr-o perpetua dezagregare. Inainte de asta macar n-avem despre ce stat sa vorbim. Ca idiotii inca mai cred ca autoritarismul a fost echivalent cu intarirea institutiilor, competenta, meritocratie, constructie, bla, inteleg. E un narativ conservator bulversant de stupid, dar, că noi azi, aici in bula, dam impresia ca ne miroase gura a Danemarca, asta n-o mai inteleg. Ar fi trebuit sa… Sa ce? Sa ne fi mantuit Dancila? Sau Basescu! Pe bune? Ce e absurditatea asta in care politizam azi insusi cordonul ombilical al fiintei noastre nationale. ADN-ul ei fundamental? Il citesc pe Ernu cum explica cult principii ale solidaritatii institutionalizate uitand complet ca nu tine o prelegere in Norvegia, unde background-ul istoric si etic pot absorbi un astfel de discurs. Ci in Romania, o lume in care pana si Biserica accepta rituri complet pagane, ca macar asa mai cheltuie omu’ pe o lumanare…
Cand o sa oprim ipocizia asta desavarsita care denatureaza orice posibila viziune de viitor, de pe indiferent care baricade politice ne-am afla, o să avem o sansă. Pana atunci, acest exemplu de oroare institutionala, care ar fi putut sa se intample in oricare zi a ultimilor 100 de ani, ar trebui sa ne faca macar putin mai constienti de noi insine. Nu, cum e acum, doar si mai isterici.
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
