Prin poziţia sa geografică, Râmnicul s-a aflat pe traseul armatelor romane conduse de Traian, în al doilea război între Imperiul Roman şi Dacia (105-106 d.Hr.). Împăratul Traian a construit un drum de acces de-a lungul Văii Oltului, presărat cu fortificaţii puternice, pentru a-şi consolida înaintarea spre cetăţile dacice din munţii Orăştiei, conform site-ului Primăriei Râmnicu Vâlcea – https://www.primariavl.ro/istoric.
De altfel, principala arteră de circulaţie a Râmnicului de astăzi – Calea lui Traian – se suprapune, în bună parte, anticei „Via Traianus” pe care au trecut oştile romane.
Prima atestare documentară a Râmnicului a fost în vremea domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), sub a cărui conducere Ţara Românească (Valahia) a cunoscut cea mai mare întindere teritorială din Evul Mediu. Astfel, Râmnicul este menţionat într-un hrisov emis la 20 mai 1388, la Mânăstirea Cozia. Un alt document emis de cancelaria domnească la 4 septembrie 1389 menţionează Râmnicul ca fiind „oraşul domniei mele”, mai notează site-ul primăriei oraşului.
În timpul domnitorului Radu cel Mare (1495-1508), a fost înfiinţată a doua episcopie a Ţării Româneşti – Episcopia Râmnicului Noul Severin, în 1504. Episcopia a apărut ca o continuatoare a Mitropoliei Severinului, datând din 1370, care a avut iniţial sediul la Severin dar, din cauza războaielor vremii, s-a mutat la Strehaia, pentru ca în final să ajungă la Râmnic, unde a rămas până în prezent.
Arhiepiscopia Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 9 iulie 1999.
Foto: (c) ANDREEA SANDU/Arhiva istorică AGERPRES
În prima jumătate a secolului al XVI-lea, la Râmnic au avut loc două evenimente tragice – în 1529, domnitorul Radu de la Afumaţi (domn al Ţării Româneşti, cu întreruperi, între anii 1522-1529) şi fiul său Vlad au fost asasinaţi la Schitul Cetăţuia, de boierii potrivnici politicii de independenţă faţă de Imperiul Otoman.
Râmnicul a fost reşedinţă domnească şi pentru voievodul Pătraşcu cel Bun (1554-1557) care îl considera „loc de odihnă, linişte şi aer” şi unde a înfiinţat un târg săptămânal – care se ţinea lângă zidul oraşului. Tot el a început construcţia Bisericii Sfânta Paraschiva, dar a murit în timpul construcţiei acesteia (1557), fiind finalizată 30 de ani mai târziu, de fiul său, Banul Mihai al Mehedinţului, viitorul voievod Mihai Viteazul (1558 – 9 august 1601), întâiul domnitor român al tuturor celor trei ţări române – Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.
Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, 14 februarie 1998.
Foto: (c) PAUL BUCIUTA/Arhiva istorică AGERPRES
De asemenea, Râmnicul a fost oraş domnesc şi în vremea lui Matei Basarab (1632-1654), care a adus pe Iazul Morilor prima moară de hârtie din Ţara Românească şi a înfiinţat tipografia de la Mânăstirea Govora, unde în 1640 s-a tipărit „Pravila de la Govora” – cea mai veche culegere de legi tipărită în Ţara Românească. Activitatea tipografică s-a intensificat în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care a ridicat Mânăstirea Hurezi şi care l-a adus în ţară, prin 1689-1690, pe Antim Ivireanul (1650-1716), ales în 1705 Episcop al Vâlcii. În această calitate, tipăreşte mai multe cărţi la tipografia de la Mânăstirea Govora şi înfiinţează o tipografie la Râmnic. Oraşul devine astfel, în secolul al XVIII-lea, unul dintre cele mai mari centre tipografice ale Ţării Româneşti. La tipografia de aici a apărut, în 1787, cea dintâi gramatică românească – „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor şi orânduielilor gramaticei româneşti” – tipărită de omul de cultură Ienăchiţă Văcărescu (1740-1797), menţionează site-ul https://www.primariavl.ro//.
Clădirea Primăriei din Râmnicu Vâlcea, 1999.
Foto: (c) ANDREEA SANDU/Arhiva istorică AGERPRES
Istoria Râmnicului este marcată şi de anul revoluţionar 1848. În contextul instalării la Bucureşti a guvernului revoluţionar şi al prezenţei, în sudul oraşului, a taberei de panduri şi voluntari condusă de generalul Gheorghe Magheru pentru apărarea ţării de atacurile dinspre nord, la 29 iulie 1848, râmnicenii, adunaţi pe locul actualului Parc Zăvoi, au intonat, pentru prima dată într-un cadru oficial, cântecul „Deşteaptă-te, române!”, imnul de azi al României.
Statuia Libertăţii din Râmnicu Vâlcea, 1999.
Foto: (c) MARIUS MACSENTIAN/Arhiva istorică AGERPRES
Parcul Zăvoi a fost înfiinţat de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1853), prin Ofis domnesc emis la 9 august 1850, ca loc pentru „preumblarea obştii”, Zăvoiul devenind astfel unul dintre primele parcuri publice organizate în Ţara Românească, mai notează site-ul https://www.primariavl.ro/. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
