38.6 C
București
vineri, iulie 12, 2024

7 din 10 români alocă maximum 25 de euro pe lună pentru educaţie

Aproape 70% dintre români cheltuiesc pentru educaţie cel mult 25 de euro pe lună, în timp ce 7% preferă să utilizeze resurse de învăţare gratuite, arată un studiu realizat de platformă de educaţie online dedicată antreprenorilor şi profesioniştilor din piaţa muncii.

Conform datelor publicate miercuri de Upriserz, doar un român din zece alocă bugete mari pentru zona de educaţie, cu valori cuprinse între 75 euro şi 167 euro/lună.

În general, un român rezervă, săptămânal, aproximativ 4.5 ore, în medie, pentru activităţi dedicate învăţării (citit, participări la cursuri, evenimente sau webinarii, podcasturi) sau informării pe diferite teme de interes. În acest context, cel mai mult timp pentru învăţare îl alocă tinerii (peste 7 ore/săptămână) şi seniorii (aproape 6 ore/săptămână).

Totodată, persoanele active pe piaţa muncii petrec aproximativ patru ore pe săptămână învăţând.

Potrivit sursei citate, peste jumătate (52%) dintre respondenţi sunt de părere că învăţarea se realizează în decursul întregii vieţii, în timp ce una din trei persoane (33%) consideră că învăţarea se face în perioada de început a vieţii, în copilărie sau adolescenţă.

Pe categorii de vârstă, tinerii Generaţiei Z (21-25 ani) sunt mai tentaţi să creadă că învăţarea este propice în perioada copilăriei şi tinereţii, pe când adulţii din Generaţia X şi Baby Boomers înclină să spună că învăţarea se realizează pe tot parcursul vieţii. Mai mult, Millennials şi Gen X dedică învăţării aproximativ patru ore pe săptămână, în medie, fiind cei mai puţin dispuşi să aloce timp acestei activităţi.

În ceea ce priveşte efectul net al pandemiei de Covid-19, acesta a fost unul pozitiv asupra obiceiurilor de învăţare, iar trei din zece persoane au afirmat că au alocat mai mult timp dezvoltării personale şi profesionale în această perioadă.

Studiul a fost realizat de compania MKOR pentru platforma de cursuri Upriserz, pe un eşantion reprezentativ de 1.066 de respondenţi, din mediul urban şi rural, cu vârsta cuprinsă între 21-65 de ani.

Upriserz este cea mai mare platformă de educaţie online din România, lansată în martie 2019, dedicată antreprenorilor şi profesioniştilor din piaţa muncii, cu acces pe bază de abonament. Compania a înregistrat o creştere de peste 400% de la momentul lansării şi a ajuns la vânzări de 3,7 milioane de euro, în 2021. AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie