25 C
București
sâmbătă, iunie 10, 2023

[8 Iunie 1940] se sărbătorea Ziua Restaurației

România – organ al Frontului Renașterii Naționale

Rege – Națiune – Credință – Muncă

Număr special închinat unui deceniu de la Restaurație

Duminică 9 iunie 1940

Director Cezar Petrescu

Dacă știi că Scînteia era organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român în regimul de extremă stânga postbelic, ziarul România era fix asta, oficiosul partidului regelui Carol al II-lea (da, regele României avea partid), singura formațiune politică permisă în timpul dictaturii regale interbelice, cu iz de extremă dreapta, din 1938-1940.

Pe 8 Iunie 1940, numită Ziua Restaurației, se sărbătorea cu festivism excesiv tipic un deceniu de când Carol al II-lea își înlăturase fiul minor, Mihai, de pe tron și fusese proclamat rege. Carol al II-lea inaugurează regimurile dictatoriale în România modernă, inspirat de regimurile din Germania și Italia epocii, al căror admirator era. Controlul populației, propaganda deșănțată, înregimentarea tinerilor în organizații de masă, cultul personalității, corupția la nivel înalt, eliminarea oponenților, toate s-au întâmplat sub semnul Coroanei, înainte de regimul comunist. \

La nici trei luni de la această primă pagină a oficiosului de partid carlist, pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea abdica în favoarea fiului său, Mihai, la presiunea  publică locală, a mediului politic și a puterilor străine. Cu câteva luni înainte, urmare pactului Ribbentrop-Molotov, sovieticii intraseră în Basarabia și nordul Bucovinei. Ungaria a reușit în august 1940 să obțină o jumătate din Ardeal, iar Bulgaria a revendicat Cadrilaterul (sudul Dobrogei). Carol al II-lea îi conferea puteri enorme primului-ministru, generalului Antonescu și un rol pur ceremonial succesorului său, Mihai I.

Pe 7 septembrie 1940, Carol al II-lea părăsește România cu amanta (ulterior soția), Elena Lupescu și Ernest Urdăreanu, mareșalul Palatului și apropiat al fostului suveran, într-un tren cu 12 vagoane, pline cu obiecte din patrimoniul Coroanei (al statului), tablouri de Tizian, Rubens și Rembrandt, goblenuri, bijuterii, armuri de la castelele Peleș și Pelișor etc. Frumos severance package, nu? Apoi în România urmează dictatura legionară + rebeliunea din 1941, regimul militar fascist al lui Antonescu + al Doilea Război Mondial și, din 1945, comunizarea, oficializată ca regim comunist pe 30 decembrie 1947, odată cu abdicarea lui Mihai.

Demitizarea perioadei monarhiei în România e mai mult decât necesară, întrucât există tendința generală de a face recurs la nostalgia după niște vremuri netrăite de generațiile actuale, o epocă ultrafiltrată și cosmetizată pentru a fi prezentată selectiv, în cea mai bună lumină, cu omiterea deliberată a adevărului istoric care adesea nu prea e roz.

Parcă Fram, ursul polar, nu mai pare așa inocent cu Cezar Petrescu la cârma ziarului oficial al dictaturii carliste, nu?

Raiden

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.