“Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.” Corneliu Coposu
Seniorul politicii romanesti n-a mai apucat sa vada cat de searbada a ajuns dragostea de tara si cum se manifesta ea festivist si la ordin. Milioane de romani isi iubesc tara ocazional, din afara granitelor nationale, atunci cand se uita in calendar si observa ca vine in 1 decembrie.
Cei ramasi in tara privesc la televizor parade militare si discursuri plictisitoare ale unor lideri satui si ei de ceremoniile oficiale. Daca n-ar fi retelele sociale care se umplu cu mesaje banale despre cat de iubita e patria, n-am afla ce multime uriasa isi declara in public patriotismul precum codul numeric personal.
Sunt suficiente un steag virtual, o rama tricolora sau un La multi ani pentru o afirmare sincera a patriotismului? Poate ca multi dintre noi cred in aceasta stare, fara sa constientizeze ca este nevoie de mai mult decat o urare facuta inainte de masa de pranz.
Cu siguranta nu devii patriot prin bifarea unui eveniment monden cand restul zilelor din an, Romania ta se reduce la satisfacerea nevoilor personale. Cati dintre voi sunteti maguliti cand primiti de sarbatori sau la ziua de nastere un mesaj anemic de felicitare sau unul standard nesemnat de expeditor?
Este de inteles ca multi se conformeaza din mimetism momentului simbolic. Printre ei sunt si cei care cred ca este de bon ton sa te asociezi curentului public. Altii o fac ca sa si demonstreze atasamentul fata de un sef, o institutie. Mai bine sa spui ceea ce este dezirabil in astfel de momente decat sa taci si sa devii suspect, nu-i asa?
Imi amintesc ca si inainte de 1989 era la fel. Nu te puneai contra sarbatorilor oficiale. Daca te obliga partidul sa-ti arati atasamentul fata de patrie o faceai. Ce te costa? Daca erai inrolat la defilare, mergeai fara sa comentezi public. Daca se tinea o zi de petrecere patriotica la televizor, o urmareai. Oricum nu aveai altceva de vazut.
Cand cuvanta “tovarasul”, organele de presa relatau in extenso salata lui de vorbe goale. La fel si cand erau inaintati in grad militarii, chiar daca habar n-aveai ce fapte de vitejie au facut in anul care a trecut de la ultima sarbatoare. Numele lor si ale unor civili rasfirati erau trecute in revista prin decret prezidential. Chiar asa, cam ce s-a schimbat fata de acum 40 – 50 de ani?
Priviti continutul si nu ambalajul. Suntem mai patrioti acum decat inainte? Am evoluat comportamental, in vreun fel, in afara libertatii relative care ne permite sa criticam si sa ne prefacem ca ii luam in serios pe conducatori?
Poate ca in trecut era mai multa grija fata de imaginea institutiilor. N-ai fi vazut un pas de defilare haotic sau militari nepregatiti pentru parada. Si, cu siguranta, era exclus sa apara un mesaj oficial din partea “conducatorului iubit” copiat in integralitate de la precedenta sarbatoare. Acum, la cat de formale si neinteresante au devenit aceste evenimente, nimeni nu mai sesizeaza ca un mesaj de acum un an al unui premier schimbat a fost repostat de cel care a venit la rand.
Sa nu intelegeti ca as face o pledoarie pro domo impotriva celebrarii zilei nationale. Din contra, militez pentru renuntarea la acest simulacru si revigorarea sa in spatiul public. Cred sincer ca trebuie sa pornim de la gandurile unui patriot care s-a luptat cu adevarat pentru principii si idealuri nationale, asa cum a fost Corneliu Coposu.
Desigur ca nu pot pretinde de la omul obisnuit sa gandeasca astfel, daca nu i s-au inculcat din copilarie asemenea valori. Dar de la conducatori, civili sau militari, am aceasta asteptare, sa dovedeasca prin fapte (zilnic, nu doar de/la parada) ca sunt dedicati si devotati Romaniei.
Imaginati va ca toti cei care au o demnitate publica sunt pusi in fata unei alegeri: sa si demonstreze patriotismul in fata unui inamic. Ii vedeti sa fie primii pe front, sa se sacrifice personal in scopul unei cauze nationale? Sunt ei dispusi sa moara primii, daca este cazul, pentru tara lor?
Sau doar privesc confortabil si usurati din birouri cum Romania este protejata de altii? Cum ar fi, SUA. Caci la declaratii de iubire si promisiuni suntem maestri. Am vazut personal cum celebreaza americanii Ziua independentei. 4 iulie este sarbatoarea oamenilor obisnuiti, iar libertatea, unitatea, spiritul de invingator, fericirea si binecuvantarea spirituala sunt afirmate sincer si asumate ca in fiecare alta zi.
Este o imensa diferenta intre mandria de a fi cetatean american si cea de roman. Cu istoria noastra lunga si plina de batalii n-am reusit sa fim uniti si nici fericiti in aceste granite. Din contra, suntem tot mai dezbinati, individualisti si indiferenti la provocarile prin care trece natiunea.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
