17.8 C
București
duminică, iunie 20, 2021

Alba, Sibiu, Hunedoara

Pîn’la urmă, chiar avem o țară minunată. Deși ne plîngem de legăturile greoaie între provincii, ne dăm seama și că… e drum lung de făcut; deci, la drum!

N-ai ce face decît să iei calea Piteștiului, pe care-l lași în urmă cu ușurință; de-abia dup-aceea devine mai complicat și mai obositor: o șosea aglomerată mereu, pe care n-ai cum să nu fii atent în toate părțile. Uneori mai ai și noroc, găsind-o goală – atunci mai apuci să tragi cu ochiul și la peisaj: Valea Oltului e frumoasă-ntotdeauna. De la Sibiu încolo se schimă calimera: rețeaua de autostrăzi și șosele transilvănene e de mare ajutor și nici nu-ți dai seama cînd te pomenești la Alba.

Alba… cealaltă capitală, cum se zice; oraș însemnat – te-ai aștepta, parcă, să fie mai mare, mai întins, mai aglomerat: cînd colo-i o urbe mititică, din care nici nu-ți dai seama cînd ai ieșit.

Și-atunci, ce are orașul ăsta? Ce te face să te simți atît de bine, cu ce te-mbie, cu ce te ține pe loc?

Alba-i unul din orașele ce au – cum să zic? – un ritm, o atmosferă, un… ceva inefabil: ceva-ul ăla te face să petreci aici zile fără să te ia plictisul, fără să ți se urască de lipsa perspectivelor.

Păi, cum! Doar are ditai Cetatea!

Ca să fim cinstiți, e o cetate… mai degrabă civilă – nu dintr-aia semeață, rece, cocoțată pe-un pinten de stîncă – bastion de conțopiști, nu de strașnici soldați. Pînă și istoria a cruțat-o: tunurile nu i-au năruit zidurile – ia, dac-a trecut prin vreo cîteva răscoboale…

Ce-are a face! Despre istorie citești mai încolo, cînd te-așezi o țîră să-ți hodinești picioarele – că ai ceva de mers!

Mie-mi place cum a fost renovată și pusă-n valoare cetatea. Oamenii din oraș o au pentru ei: se-ntîlnesc, se plimbă, aleargă, se strîng, pierd vremea; iar turiștii – lăsîndu-se molipsiți de felu-n care-i văd pe ceilalți simțindu-se bine – încetinesc pasul, se opresc, se așează și rămîn aici pînă-n seară.

Așadar, cetatea: e-n miljocul orașului și oricum ai lua-o – dinspre centrul nou, dinspre centrul vechi – e la fel de încîntătoare. Dinspre centrul nou, de care-i despărțită printr-un spațiu public aerisit, în care poți găsi fără ceartă atît oameni cît și mașini, ți se arată partea cu Catedrala încoronării. Dacă vii de dincolo, atunci – după ce urci un deal ce pune cetatea strașnic în valoare – găsești porțile emblematice și obeliscul.

Dar înainte de Cetate mai e ceva: zidurile și șanțul de apărare; veritabile atracții-n sine. Pasaje, podețe, trecători, scări și alte scări – plus ocazia să te plimbi, pur și simplu să te plimbi, dînd roată fără să te plictisești deloc. Ici-colo, cîte-un restaurant cu terasă ademenitoare. Deloc monoton parcursul, deși nu-i altminterea decît printr-un canion de cărămidă! Din cînd în cînd, te mai urci să admiri panorama orașului; face de asemenea să-ți închiriezi o bicicletă și să te dai cu ea!

Dar Cetatea, înăuntru – ce e înăuntru? Păi e biserica catolică, cea veche: rece, mare, piatră gri, piatră rece. Lîngă ea, firește, luîndu-i fața, surata ei ortodoxă, ridicată pentru încoronarea urecheatului; fără să poți zice că-i vreo frumusețe, impresionează prin lumină și prin pridvoarele deschise ce-i mărginesc curticica – reușit efect! Mai apoi, fireștile clădiri publice de oraș transilvănean și-o mică enclavă de locuit. Se poate circula cu mașina, dar nu se face abuz – așa că te simți bine și-n largul tău!

Totu-i un muzeu aici, parcă.

De-o dată te pomenești pe partea ailaltă, trecînd pe sub poarta unde-a stat Horea închis, așteptîndu-și osînda; de altfel, după ce te vezi afară din cetate, te oprești la obeliscul ridicat în amintirea lui și-a celor doi tovarăși. Copii se joacă nepăsători, turiștii caută să iasă bine-n poze, dar tu pui un gînd bun celor ce n-au stat locului în istorie.

Atît?

Păi… atît; dar atîtul ăsta e… atît de frumos, de nemonoton, de plăcut, de agreabil, încît nu te dai dus din Alba. Grozav ce te prinde, orașul ăsta.

Plăcut, pe-aici, e și felul oamenilor. Cine-i în grabă n-are cum să-i vadă, și-i păcat. Totu-ți merge la suflet. Magazine, patiserii, terase, restaurante; gogoși, langoși, plăcinte; la cofetărie găsești ciocolată de casă așa cum o faci acasă; curățenie; și-n plus, un trafic auto liniștit: loc pentru toată lumea!

Se zice că o zi-i de ajuns pentru Alba Iulia; dar uite că după vreo trei, încă nu ne plictisisem. Însă mai aveam și altele de văzut.

Înapoi la Sibiu, trei sferturi de ceas – cît ne ia nouă să străbatem Capitala, la o adică. Regăsim un oraș care s-a păstrat bine, cu centrul mai plăcut și mai dichisit ca oricînd. Toate – biserici, bastioane, turnuri, muzee – îs la locul lor, așa cum le știam și le îndrăgisem. Aceleași terase și restaurante unde poți să stai fără să-ți bubuie muzica-n cap, aceeași tihnă, aceeași atmosferă de vacanță, cu oameni care se bucură că au la-ndemînă o comoară. Ce să mai zici? – zici că-i Duminecă tot timpul la Sibiu.

Iar la drum, da-n direcția cealaltă. Mintenaș la Hunedoara, unde-i cel mai frumos castel din țara noastră, cel al Corvinilor: ne cocoțăm, ne băgăm nasu-n cotloane, găsim celebra fîntînă săpată-n piatră, ne umplem de bucurie văzînd pîrîiașul ce susură-n josul zidurilor. Miroase a istorie și-a măreție și, fiindcă-i o zi mai puțin aglomerată, avem castelul parcă numai pentru noi: strașnică senzație!

… bine, trebuie și de-aici să plecăm; da-n juma’ de ceas ne suim din nou la alte ziduri!

Deva-i la doi pași și Deva are o cetate veritabilă: dintr-aia pe care, ca turist, poți s-o cucerești. Asta, dacă nu tragem chiulul și luăm telecabina, ceea ce-i mult mai odihnitor mai ales după ce ne-am pus burta la cale, jos în oraș.

Cetatea, simplă, ce să zici: pietre – toate pietrele-s la fel – dar priveliștea-i de milioane. Toată țara se așterne-n față! Dealuri, păduri, sate de oameni harnici, șosele, plus Murășul ce clipește-n Soare: parcă nicăieri nu se vede mai frumos ca de-aicea; nicăieri.

Faine locuri, nu-i așa? Și cîte mai sînt de văzut: dăm o șansă și Sebeșului: are un centru vechi tare drăguț, cochet și animat; în apropiere-i Rîpa roșie, Cîlnicul; și nu ne lasă inima să lăsăm plaiurile astea fără înc-o juma’ de zi-n Alba, fiindcă tot nu te-am săturat de ea.

Drumu-napoi nu-i trist: nu, pentru c-a fost cu adevărat o vacanță bună.

Și-am încălecat… ăăă… nu.

Și-am luat cîțiva langoși pentru acasă; da’ deja la primul popas i-am terminat.

de The Hungry Mole

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.