În spatele întrebării de ce? se află însăși natura lucrurilor. Cu cât ne punem mai mult această întrebare, cu atât crește posibilitatea de a înțelege determinismul specific lumii. Un eveniment condiționează un alt eveniment, un mediu formează un sistem de gândire, o moștenire genetică influențează într-un anumit procent un anume caracter, un comportament atrage un anumit răspuns etc. Practic, întrebarea de ce? deschide paleta explicațiilor și oferă alternativa unei explorări a adevărului sau a raționalului, accesează zona din spatele a ceea ce se vede.
Nu același lucru se întâmplă însă în momentul în care aceeași întrebare, de ce?este adresată unui eveniment predestinat, care în mod concret nu stă în puterea noastră de alegere.
Zilele trecute am avut o întâlnire cu un grup de tineri pentru a vorbi despre de ce-urile importanți din viețile lor. Obiectivul declarat al întâlnirii era fixat pe găsirea unor structuri generatoare de succes sau pe determinarea unor strategii de obținere a rezultatelor dorite.
Am probleme cu picioarele, nu mi le pot mișca. Am această deficiență încă din copilărie – pur și simplu m-am născut cu această problemă.
De ce mi se întâmplă tocmai mie asta?!
Această întrebarea a venit din partea unui tânăr care, încruntat și apăsat de durerea sa, căuta să găsească un răspuns rezonabil pentru o problemă care apăruse fără știrea și intervenția sa directă. La întrebarea de ce ni se întâmplă lucruri care nu depind de noi, orice răspuns rezonabil sau rațional este o pală de vânt uscat. Aș spune că inclusiv răspunsul emoțional sau cel explicativ spiritual are o prea mică putere de vindecare a tristeții care spune (aproape obsesiv): de ce mie? de ce mi se întâmplă mie asta?
Cred că în astfel de situații, să ne întrebăm de ce?Este un gest steril și produce mai degrabă neajunsuri. De ce? Pentru că devine o capcană pentru gânduri. aduce niște răspunsuri care alimentează trăiri precum frustrarea, deznădejdea, vina sau neînțelegerea. Se închide orice acțiuneîntr-un gând de nefericire.
Așa cum am zis și mai sus, cred că nu există răspuns rezonabil la astfel de întrebări – nu există niciun răspuns rațional, emoțional sau spiritual care să vindece. Dar cred că ar fi o soluție, o soluție care vine din schimbarea de structură a întrebării. O schimbare care ar putea aduce un alt tâlc al poveștii.
Uneori întrebarea de ce? poate deschide ansa unui destin implacabil și incontrolabil, care pare că s-a rostogolit peste noi. Este nevoie să ne dăm seama căexistă cel puțin o strategie de evitare a unui astfel de gând.
În loc să (mă) întreb de ce, poate că ar fi bine să spun ce am învățat din ce mi se întâmplă. Sau, mai benefic, poate că ar trebui să împărtășesc cu semenii mei din ceea ce mi se întâmplă, în ideea de a-i ajuta. În felul acesta, întrebarea de ce?s-ar transforma în:Ce am de învățat din această situație? Cum îi pot ajuta pe cei care trăiesc ce trăiesc eu, astfel încât să le fie mai ușor? Cum pot să fac mai mult în condițiile date? Ce trebuie să fac pentru a mă simți mai bine?
Cred că mutarea energiei de pe ideea de viață predestinată spre ideea de auto-realizare, dăruire și învățare din ceea ce primești este cea mai bună cale de împlinire, liniște sufletească și zâmbet.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
