Un studiu asupra psihologiei poporului român, arăta că suntem un popor foarte creativ. Ceea ce ne lipsește însă, este profunzimea (a se citi adâncimea) în cunoaștere și mediul (a se citi spațiul socio-cultural) propice performanței. Poate că așa se explică de ce premiul Nobel este câștigat de români doar dacă devin cetățeni ai altor țări sau mai simplu spus, românii pot câștiga premiul Nobel doar dacă…nu mai sunt doar români.
Iată câteva exemple:
Gheorghe Emil Palade – născut la Iași, reprezentând SUA, primește Nobel în fiziologie și medicină în anul 1974;
Elie Wiesel – născut în Sighet, reprezentând Israel, primește Nobel pentru pace în anul 1986;
Herta Müller – născută la Nițchidorf, lângă Timișoara, reprezentând Germania, primește Nobel pentru literatură în anul 2009;
Ștefan Hell – născut la Arad, reprezentând Germania, primește Nobel în chimie în anul 2014;
Știu, nimeni nu e profet în țara sa, însă parcă avem prea mulți români care au devenit profeți în alte țări. Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Emil Cioran în Franța, Mircea Eliade în SUA, Marcel Iancu în Israel, Tristan Tzara în Elveția și Franța. Această listă poate continua cu nenumărate exemple de români care au devenit importante repere culturale și științifice, doar după ce au părăsit România.
Există, în același timp, un soi de luptă surdă pentru a demonstra și a dovedi că poporul român este excepțional. Înțelegem că respectarea și recunoașterea reușitelor semenilor noștri este un motiv de mândrie și până la urmă, un gest de normalitate. Doar că parcă se pierde foarte mult timp, energie și nervi în această căutarea, de a arăta că o dată….pe vremuri, eram niște oameni excepționali și desigur eram un popor extraordinar. Dimitrie Cantemir spunea că adevărata dragoste de patrie, înseamnă atât să lăudăm neamul nostru dar în același timp să nu lăudăm ceea ce ar fi după dreptate, de osândit. Pentru că ceea ce ne este cu adevărat de folos, este să știm adevărul și cusururile noastre.
Sergiu Celibidache spunea că nu dorește să-i fie înregistrată muzica. De ce? Pentru că piesa muzicală se întâmplă doar la prezent, se întâmplă de fiecare dată din nou. Atunci când vorbim de marea muzică, nu există viitor sau trecut ci doar acum. Sunetul muzical, o dată ce e înregistrat, își pierde din vigoare și din esență. Probabil de aceea, mai toată lumea consideră că un concert live este mult mai frumos și mai de impact decât o înregistrare electronică. Sergiu Celibidache știa acest adevăr și bineînțeles, prefera să nu se lase înregistrat.
Tot ce e important și produce efect real este doar la prezent.
Această idee ne-ar putea fi un fel de ghidaj care să ne ajute să ne raportăm la ceea ce suntem și la ceea ce putem face cu adevărat. Adică, în loc să căutăm să spunem că noi am fi făcut mai mult și mai multe ca popor dar ne-au încurcat ceilalți care ne-au stat împotrivă, în loc să spunem că am fost năpăstuiți și că am avut ghinion…poate că ar fi mai bine să facem ceva în prezent. Cum ar fi să avem mai mult respect pentru cei din jur, să ascultăm mai mult ce ne spune cel din prejama noastră, să învățăm mai mult și…da, să muncim mai mult – înțelegând că munca în sine e o virtute (scuze de expresia pretențioasă).
În felul aceasta toată energia și consumul nostru de a arăta ce-am fi putut fi, toată această energie ar avea o șansă să fie folosită pentru a arăta ce suntem – fără să mai căutăm excepționalul.
Cred că este vorba și de o formă de încurajare de care avem nevoie cu toții – o încurajare care să vină de la noi către noi și care să dea posibilitatea celor de aici, celor de acum, să obțină maximum de performanță. Discutăm desigur, despre necesitatea unui mediu de studiu și de lucru care să fie stimulativ și deschis. Este nevoie în același timp de o schimbarea a percepției pe care o avem cu privirela interdependența dintre succes și merit (a se citi, respect).
Cum pot fi realizate aceste idei? Ei bine, cred că este posibil doar dacă fiecare român care dorește această schimbare, să înceapă să producă efecte (pot fi minime) în imediata sa apropiere. Lucruri și gesturi simple, făcute la prezent: zâmbet, muncă, dăruire, apreciere, respect, cumsecădenie, echilibru, încurajare. Aici și acum!
Atâta vreme cât vom fi preocupați ca cei din jur să respecte normele de mai sus, vom pierde timp și energie inutil. Este nevoie ca fiecare să fie preocupat în dreptul și în spațiul său fără mai judece pe alții. La un moment dat, probabil că vom fi atât de mulți care vom avea grijă ca performanța și rezultatul să fie obținut aici și acum, încât ne vom bucura la prezent de ceea ce suntem. Se spune că pentru ca un rău să se producă, este de ajuns ca oamenii buni să nu intervină, este de ajuns ca oamenii buni să fie neutri și să tacă.
Cred că, în loc să scormonim în istorie după excepționalismul românesc, ar fi mai bine să construim firescul unui prezent echilibrat. Cred că doar așa am avea o mică șansă să se creadă (cândva, în viitor) că am fost excepționali.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
