23.7 C
București
vineri, iulie 23, 2021

Alin Comșa: În Cerc!

Una dintre cele mai dorite stări emoționale este cea legată de puterea de a crede în sine. Foarte rar întâlnesc oameni care să spună că nu ar vrea sau că nu este nevoie să-și îmbunătățească nivelul de încredere. Cred că unul dintre motivele pentru care ajungem să nu atingem credința în sine râvnită este legat de faptul că nu suntem dispuși să facem efortul necesar.

Novalis spunea că principalul motiv pentru care cineva nu știe să înoate este tocmai faptul că… nu înoată! Uneori am vrea să învățăm fără a ne expune sau am vrea să aflăm ceea ce avem nevoie, căutând în locuri care nu ne consumă, dar care nici nu ne dau șansa de a obține ceea ce ne dorim. Folosim mereu ca scuză sintagma: Am încercat, dar n-a mers. Această stare de a încerca conține subliminal ideea de a nu reuși. Mi-aduc aminte de un episod în care am cerut unui amic să vină să mă ajute într-o anumită situație. – Încerc, mi-a răspuns. Chiar în acea clipă mi-am dat seama că sunt mari șanse să nu o facă. Mă anunțase cumva, prin cuvântul încerc, că este foarte posibil să nu vină.  Este evident că această formație de gândire care pleacă de la cuvântul încerc arată că nu se poate vorbi despre o certitudine; ba chiar este un soi de justificare: Am încercat, dar nu s-a putut. În același registru se petrec lucrurile și atunci când vorbim despre sporirea încrederii de sine. Atâta vreme cât doar încerc, este ca și cum m-aș învârti în același loc, fără să-mi doresc cu adevărat să fac un efort. Rămân în cercul în care m-am obișnuit, chiar dacă acest lucru doare. 

Charles Bukowski a scris câteva versuri despre ideea de a încerca: If you are going to try, go all the way. Otherwise, don’t even start.

Nu cred că am citit ceva mai frumos și mai clar despre acest subiect. Dacă tot încerci, fă totul până la capăt. Altfel, nici nu te mai obosi să începi! Poetul american face câteva promisiuni care vin ca urmare a faptului că ești hotărât nu doar să încerci, ci să faci TOTUL pentru ca lucrurile să se întâmple. Este posibil să pierzi mult — relații, bani, locuri de muncă sau poate chiar să-ți pierzi mințile! Să faci lucrurile până la capăt poate însemna durere, neajunsuri sau izolare. Dar o să fie mai bine decât orice îți poți imagina. Nu există un sentiment mai puternic și mai plăcut decât să faci lucrurile până la capăt împotriva oricăror bariere!

Atunci când începi ceva, adună toată puterea pe care o ai și du lucrurile la capăt. Un astfel de efort poate fi cea mai puternică piatră de temelie pentru a așeza încrederea în sine. Încetează să mai încerci. Fă lucrurile până la capăt!

Alin Comșa

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.