Vina sau mai degrabă auto-învinuirea este unul dintre cele mai nocive sentimente pe care un om îl poate resimți. Întâlnesc foarte des persoane care îmi povestesc despre povara vinei pe care o simt – cu toate că uneori faptele care îi fac să se simtă vinovați, fie s-au petrecut cu foarte mult timp în urmă, fie sunt niște fapte pentru care ei nu sunt direct răspunzători. Cunosc oameni care, în urma unei relații petrecute cu zece sau douăzeci de ani în urmă, încă se simt vinovați pentru ce s-a petrecut atunci și-și fac procese de conștiință care duc la frustrare, anxietate, deznădejde sau rușine. Știu persoane care se consideră vinovate pentru că, din punctul lor de vedere, nu au făcut mai mult în situația în care o rudă sau un prieten drag și-a pierdut viața. Se fac scenarii sau se iau în calcul amănunte despre care nu se știe dacăsau cum ar fi schimbat cursul evenimentelor. Totuși, omul aflat în această situație nu se poate bucura pe deplin de ceea ce i se întâmplă la prezent – este împovărat de sentimentul vinei care îi cere socoteală, strigând din trecut: de ce n-ai făcut mai mult? de ce nu ai fost de față? de ce nu ai luat atitudine? de ce ai tăcut? de ce ai vorbit? de ce nu te-ai dus acolo? de ce te-ai dus acolo? de ce ai acceptat aceea situație? de ce n-ai ajuns mai devreme sau mai târziu? etc.
Mai este o situație, cel puțin interesantă, legată de vină. Sunt oameni care își spun că nu au dreptul să se simtă bine, pentru căodată – cândva au făcut ceva care a afectat pe cineva aflat în preajmă. Ori de câte ori se întâmplă ceva bun sau ori de câte ori este traversat un moment bun, apare și sentimentul de vină care își cere drepturile. În mod evident, vina devine un inhibitor al trăirilor pozitive prezente.
Sentimentul de vină devine un mecanism care ne împiedică să vedem beneficiile momentului prezent și mai ales ne împiedică să facem ceva constructiv la momentul prezent.
Uneori nu înțelegem că noi, ca oameni, suntem limitați – nu putem rezolva tot și mai ales nu putem intui totul. Mai mult decât atât, uităm că ne trebuie mult curaj și cunoaștere pentru a lua deciziile cele mai potrivite. Iar această limită este valabilă și vizibilă la orice vârstă – nu putem ști totul, nu putem intui totul indiferent de experiența pe care o avem. Putem doar să ne asigurăm că am făcut tot ce se putea face la un moment dat –dar neuitând să luăm în calcul limitele noastre umane.
Este posibil să apară o confuzie între vinovăție și responsabilitate. Simțim nevoia de a face ceva care să îndrepte lucrurile pe care le-am greșit (sau despre care credem că le-am greșit) în trecut.Poate că, de aceea, uneori, fiind în situația de nu mai putea da timpul înapoi, decidem că singura cale ce ne-a rămas este auto-învinovățirea. Din păcate acest sentiment este unul care nu aduce niciun fel de remediere și nu are componenta necesarăde constructivism. În același timp, însă, este clar că auto-învinovățirea nu este o cale de rezolvare. Ceea ce se poate, pentru a găsi totuși o rezolvare, ține de învățare și de responsabilitate. Adică, în loc să mă auto-învinovățesc, aș putea să mă preocup în a trage câteva concluzii care să mă ajute să mă comport mai bine data viitoare în situațiile asemănătoare. Mai mult decât atât, mă pot strădui să fac ceva care să-mi dea șansa să consider că am făcut ceva, ceva care cu adevărat să fie de folos. Astfel, una dintre soluții ar fi să fac un bine cuiva fără să-i cer nimic la schimb, să acord ajutor acolo unde este nevoie fără să mai doresc să fiu răsplătit în mod direct. Să consider că fac acest bine pentru a pune o contrabalanță vinei pe care o resimt. Se spune că una dintre faptele cele mai bune și mai altruisteeste binele pe care-l facem unui om pe care nu-l cunoaștem și care n-o să ne cunoască niciodată.
Dar pentru a ajunge la un astfel de comportament este necesar, în primul rând, să înțelegem că sentimentul de vinovăție este steril – nu aduce nimic care să remedieze situația. Mai este nevoie să înțelegem unde și cum am greșit iar pentru asta este necesară evaluarea și analiza sinceră a propriilor comportamente. În sfârșit, mai este nevoie de responsabilitate – aceasta cere să facem ceva în mod concret, să aducem ceva care să echilibreze balanța, să dăruim ceva fără să mai așteptămneapărat o recompensă. Recompensa ar putea să fie resimțită din înțelegerea faptului că facem ceva concret pentru a nu ne mai lasa țintuiți în sentimentul de vină.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
