„Nimeni nu te poate ajuta în afară de tine însuți” este îndemnul, crezul și stindardul existențial afișat tot mai des. Însă este o biată psihologie motivațională a deznădăjduitului, a celui care s-a fript cu „supă de pui pentru suflet” de suflă și-n fresh.
Am început să credem că a face totul pe cont propriu reprezintă starea naturală impenetrabilă a noastră. Singura, dreapta cale de a avansa. Însă asta-i o simplă negare convenabilă a istoriei și a naturii umane. A celorlalți. Am uitat că suntem „animale sociale”. Am ajuns aici împreună.
Este alienare socială, însingurare afectivă. Cunoașterea, progresul științific și ideologic, ba chiar și reglajul afectiv, se întâmplă la nivel colectiv. Te poți ajuta doar tu însuți, însă uneori ai nevoie și de un medic, un jurist, sau un instalator. Un psiholog sau un contabil. Un prieten sau chiar un dușman.
Este o nevoie fundamentală umană să fim văzuți. Avem nevoie de martori ai propriei existențe, de oglinzi ale propriei conștiințe. Suntem născuți să trăim printre oameni; oriunde, chiar și fericirea… ce fericire este aia pe care nu o împărtășești cu celălalt?
Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
