33.6 C
București
duminică, iulie 14, 2024

AON România organizează un eveniment online în care va prezenta rezultatele studiului Global Risk Management din 2023

Aon România, unul dintre liderii internaționali în brokerajul de asigurări, organizează, joi, 7 decembrie, webinarul Global Risk Management în care vor fi prezentate rezultatele celui mai recent studiu din 2023 asupra riscurilor cu care se confruntă companiile. Specialiștii în managementul riscului vor discuta despre riscurile cu care se confruntă companiile în perioadele de volatilitate economică, despre nevoia de a atrage și de a păstra talentele în organizație, impactul atacurilor cibernetice și de asemenea despre riscurile care genereaza perturbarea și întreruperea operațiunilor organizațiilor, unele dintre principalele probleme cu care se confruntă companiile la nivel global.

Companiile care s-au adaptat condițiilor pandemice se confruntă acum cu o multitudine de provocări derivate din instabilitatea geopolitică, creșterea inflației, fluctuarea dobânzilor , care încetinesc economia globală, modifică pe termen mediu-lung lanțurile de aprovizionare și generează volatilitate și lipsa de predictibilitate, care pun sub presiune strategia pe termen lung a companiilor. La fiecare doi an, Aon realizează studii globale pentru a analiza perspectivele liderilor cu privire la risc și gestionarea acestuia. Anul acesta, studiul Global Risk Management a adunat răspunsuri de la 2,842 de manageri, incluzând manageri de risc, trezorieri și profesioniști în resurse umane din 16 industrii din 61 țări.

„Riscurile la care companiile internaționale sunt expuse variază de la eșecul de a atrage noi talente, până la schimbări legislative, creșterea competiției sau problemele lanțurilor de aprovizionare. Cu toate acestea, securitatea cibernetică, întreruperea activității și încetinirea economică sunt atât de volatile și imprevizibile încât organizațiile au dificultăți în ceea ce privește găsirea unor modalități optime de a le răspunde. În contextul în care aceste provocări generează numeroase dificultăți și noi vulnerabilități, liderii organizațiilor trebuie să colaboreze pentru a înțelege modalitatea în care aceste riscuri se interconectează”, declară Eugen Anicescu, CEO Aon România. 

Comparativ cu rezultatele anterioare, anul acesta se conturează o schimbare în mediul de business. Eșecul în atragerea și reținerea talentelor în cadrul organizațiilor a crescut rapid, urcând nouă poziții în clasament și situându-se în prezent pe locul patru în topul riscurilor de business. În plus, deficitul de forță de muncă calificată și specializată reprezintă un impediment major ce încetinește progresul inovației în companii, afectând simultan competitivitatea și capacitatea acestora de a se adapta rapid la dinamica schimbărilor din mediul de afaceri.

„Având în vedere contextul internațional în care companiile se confruntă cu un deficit al forței de muncă, organizațiile acordă o atenție sporită eforturilor de a atrage și de a păstra talentele de top, iar beneficiile extrasalariale reprezintă un element important în acest sens și un factor diferențiator. Dacă în pandemie companiile au trebuit să recurgă la reducerea personalului, în prezent această problemă este completată și de îmbătrânirea forței de muncă. Deși analizele anterioare anticipau această situație, răspunsurile chestionarului realizat de Aon demonstrează îngrijorarea companiilor de top la nivel global față de problema capitalului uman”, declară Adrian Low-Vesa, Head of Health Solutions, Aon CEE.

În ceea ce privește activitatea de mitigare a riscurilor, rezultatele studiului demonstrează cel mai mare nivel de pregătire pentru cele mai stringente probleme globale, respectiv 60%, cea mai mare cifră din ultimii 10 ani. Acest lucru demonstrează că din ce în ce mai multe organizații adoptă strategii menite să le asigure continuarea activității, indiferent de riscurile care pot apărea. Cel mai mare procent s-a înregistrat  în categoria riscurilor cibernetice, de peste 80%, urmate apoi de întreruperea afacerii, 75%, deficitul de materiale, 65%, și problemele lanțurilor de aprovizionare, 63%. 

În cadrul evenimentului organizat de Aon România, reprezentanții companiei vor discuta despre cele mai mari riscuri cu care se confruntă companiile internaționale, răspunsul acestora la riscuri, precum și previziuni în ceea ce privește evoluția acestora în următorii ani. 

###

Despre Aon România

Aon România este filiala locală a Aon plc (NYSE: AON), lider mondial în furnizarea de soluții de management al riscului, brokeraj de asigurări și reasigurări, consultanță resurse umane și externalizare de servicii. Aon plc acordă cele mai bune servicii clienților săi, combinând soluții de risc inovatoare și eficiente cu expertiză tehnică a resurselor sale la nivel mondial. Aon plc a fost numit în mod repetat cel mai bun broker din lume, cel mai bun intermediar de asigurări, cel mai bun intermediar în reasigurări, cel mai bun consultant privind beneficiile pentru angajați și manager captive de către surse multiple din industria de profil. Vizitați aon.com pentru mai multe informații despre Aon.

Aon România este unul dintre cei mai importanți brokeri de asigurări din România, oferind servicii profesionale societăților comerciale și instituțiilor financiare. Aon dezvoltă strategii bazate pe date și livrate de experți, ce reduc volatilitatea cu care se confruntă clienții, ajutând la maximizarea performanțelor.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie