El e mare si blajin, uneori pare greoi, ea e mai degrabă timidă și cu o frica cinstită de ce nu vede cu proprii ochi. El o calmează tandru din privire, cand pleoapele i se apropie intr-un zâmbet ea stie mereu ca totul e bine. Își spun puține cuvinte, nu s -au certat niciodată. De ce ar face-o? El nu bea, e punctual si nenazuros. Pe altele le bat ai lor, ea e norocoasă. Si chiar ii plac ritualurile lui mărunte, așezatul la masa, pijamaua mereu impaturita peste cuvertura fara cute de pe pat, televizorul dat încet seara ca sa n-o deranjeze cu politica. Lui îi place politica. Nu comentează, ca altii, doar tace și privește, ea îl lasă fără sa-l deturneze cu prostiile ei muieresti. Uneori îi face biscuiți calzi pe care-i pune lângă bratul fotoliului si se retrage tăcută iar el îi întoarce acel zâmbet linistit de mulțumire. Asa atipeste, zâmbind liniștitor…
Era asa de frumos atunci, în gara la Videle, cand el venise la repartiție si l-a condus ca sa-i arate internatul, un neamt, un neamt adevarat la ei in oras…, mai visează cu ochii semideschiși, apoi adoarme si ea legănata în amintiri. Sau atunci la mare în ’93! Si acum mai aude foșnetul valurilor, orchestra…
As vrea sa va rog sa lăsăm oamenii in pace!
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
