În terapie, unul dintre semnele progresului sau vindecării este reprezentat de dorința de a face copii. Dorință care denotă depășirea propriei copilării traumatizante, maturizare emoțională și maturare a psihismului.
Asta nu înseamnă că toți oamenii care au sau vor copii sunt în acest punct, corelația nu este cauzalitate. Sunt și oameni care fac copii pentru că „așa se face”, „s-a întâmplat” sau oameni care au porniri subconștiente insidioase de a da mai departe traumele.
Citeam la cineva în listă „mulțumesc lui Dumnezeu că m-am născut femeie” și nu bag mâna în foc, dar bănuiesc o relație cu tatăl cel puțin groaznică. Ducând raționamentul mai departe, relațiile cu bărbații – în general – deficitare pe baza unei misandrii de fond.
Când ne îndrăgostim, simțim – în principiu – imboldul de a face copii. Schopenhauer numea asta păcăleala speciei pentru a se perpetua prin noi însă, să nu uităm ce relație avea Schopenhauer cu mama sa. Sau Cioran, sau Nietzsche. Nihilismul, mizantropismul și misoginismul au la bază decepții materne.
Totuși, a pune la zid pe cineva pentru propria-i alegere în materie de copii este pură imixtiune. În primul rând, avem tendința de a ne justifica propriile alegeri și este neelegant (ca să mă exprim elegant) să contestăm mai mult sau mai puțin alegerile celorlalți.
Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
