35 C
București
vineri, iulie 12, 2024

Bazilica San Marco din Veneţia

Bazilica San Marco este cea mai cunoscută dintre bisericile Veneţiei, cât şi unul dintre cele mai elocvente exemple de arhitectură bizantină, potrivit www.crestinortodox.ro. Închinată Sfântului Apostol Marcu, este cunoscută şi sub denumirea de „Domul din Veneţia”, fiind catedrala patriarhală din Veneţia, Italia.

Iniţial, această impozantă clădire urma să fie o prelungire a Palatului Dogilor, notează www.venice-museum.com. Totuşi, construcţia Bazilicii San Marco, care a început în 828 şi s-a încheiat în 832, a fost făcută pentru a adăposti trupul Sfântului Apostol Marcu, adus din Alexandria, şi care a fost numit protector al oraşului.


Lucrările actualei catedrale au început în 1063 în stil bizantin pentru a reprezenta puterea prosperei Republici Veneţiene. A fost construită respectând modelul a două bazilici ale vechiului oraş imperial Bizanţ (Constantinopol) cu o zonă centrală în formă de cruce grecească, cu cinci cupole mari şi un amestec deosebit de artă antică şi orientală. De-a lungul timpului, construcţia a suferit mai multe modificări, în special în ceea ce priveşte decorul, arcadele gotice ascuţite, arcul Sant’Alipio, sculpturile din secolele XVII şi XVIII şi mozaicurile faţadei principale, basoreliefurile care reprezintă profesiile şi semnele zodiacale ale porţii centrale, figurile de porfir ale Tetrarhilor şi caii Sf. Marcu. Rezultatul este un amestec uimitor şi frumos de stiluri.


Bazilica aşa cum este cunoscută astăzi, deşi a fost modificată, are o bază în cruce greacă cu cinci cupole. Începând cu anul 1807, bazilica veneţiană a fost folosită drept scaun patriarhal de către patriarhul veneţian, arhiepiscopul arhidiocezei romano-catolice din Veneţia.


Datorită opulenţei sale, a mozaicurilor bizantine aurite, cât şi a statuilor sale ca simbol al prosperităţii şi al forţei veneţiene din secolul al XI-lea, Bazilica San Marco a fost supranumită „Chiesa d’Oro” („Biserica de Aur”). Prima biserică ridicată pe actualul loc al catedralei a fost o clădire temporară ataşată Palatului Dogilor, ridicată în anul 828, când negustorii veneţieni au cumpărat din Alexandria presupusele moaşte ale Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu. Această biserică a fost înlocuită cu o alta, în anul 832. Noua biserică a dispărut într-un incendiu al rebelilor din anul 976, fiind apoi rezidită în anul 978. Extinderea acesteia în anul 1063 a dus la formarea bazelor şi conturarea limitelor actualei bazilici.

În comparaţie cu rivalii lor din Aquileia, Pisa şi Verona, care îşi construiau catedrale noi, veneţienii au decis, între anii 1060-1063, în timpul dogelui Domenico Contarini (1042-1071), să rezidească biserica afectată de incendiu, în 976. Lucrările, începute în 1063, au continuat sub dogele Domenico Selvo (1071-1084) şi s-au terminat sub Vitale Falier (1086-1096).


Planul arhitectural a rămas cel de cruce greacă liberă cu cinci cupole, care fusese aplicat încă din secolul al IX-lea după modelul Bisericii Sfinţii Apostoli din Constantinopol. Cupolele au fost, însă, construite din cărămizi, nu din lemn. Bazilica a fost sfinţită în anul 1094, an în care moaştele Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu se crede că au fost redescoperite într-unul dintre pilaştri (element arhitectural), de către dogele Vitale Falier. Cripta de atunci a păstrat moaştele Sfântului Marcu până în anul 1811.

Bazilica este sub formă de cruce bizantină încadrată într-un pătrat. Fiecare braţ al crucii formează un dom în sine. Locul special amenajat pentru cor este situat deasupra unei cripte. Planul interiorului prezintă mai multe nave: trei nave longitudinale şi alte trei transversale. Deasupra altarului înalt se află un baldachin aşezat pe coloane decorate cu basoreliefuri din secolul al XI-lea. Capodopera ce o constituie altarul formează „Pala d’Oro” („Peretele de Aur”). Mai exact, altarul acesteia este o operă bizantină în metal realizată în anul 1105, cu scopul de a constitui faţada absidei ce deţine altarul. În spatele altarului se află un altul ce prezintă, ca elemente particulare, coloane de alabastru.


Locul corului este realizat de către Fra Sebastiano Schiavone. Acesta este flancat în registrul superior de trei basoreliefuri de fiecare parte, realizate de Sansovino. Deasupra celor două balcoane speciale pentru predică se află statui purtând semnătura fraţilor Massegne (anul 1394). De asemenea, în spaţiul coral se află şi unele statui ale lui Sansovino. Statuetele acestuia, din bronz, îi întruchipează pe Sfinţii Evanghelişti şi pe cei patru Doctori. Bazilica mai prezintă şi un turn nu foarte înalt, considerat de mulţi drept o rămăşiţă a originalului Palat al Dogilor.

Interiorul foarte spaţios al domului împreună cu multele sale abside şi coruri a constituit punctul de plecare în dezvoltarea unui stil propriu veneţian, policoral, printre maeştrii bazilicii. Cei mai de seamă au fost unchiul şi nepotul, organişti şi compozitori, Andrea Gabrieli şi Giovanni Gabrieli, recunoscuţi drept primii utilizatori ai instrumentelor în muzica religioasă corală într-o biserică.



În pofida faptului că structura de bază a bazilicii a fost aproape neatinsă în decursul timpului, pictura şi decoraţiile acesteia au suferit schimbări majore. Secolele următoare au contribuit foarte mult la îmbogăţirea şi diversificarea decoraţiilor construcţiei. Aproape orice negustor veneţian care venea din Orient aducea fie o coloană, fie capiteluri sau frize luate de la unele temple antice. Toate acestea erau adăugate în procesul de construire a bazilicii, ajungându-se în cele din urmă la actualul complex de elemente. Exteriorul din cărămidă a ajuns să fie acoperit cu diverse bucăţi de marmură şi sculptură, unele dintre ele chiar mai vechi decât clădirea în sine, cum ar fi statuile celor patru tetrarhi. O nouă faţadă a fost ridicată, iar domurile au fost acoperite cu alte domuri şi mai mari, din lemn, în scopul alinierii bazilicii la stilul şi arhitectura gotică a Palatului Dogilor, care fusese reconfigurat.

În interior, pereţii au fost acoperiţi cu mozaicuri, formând un amestec de stiluri bizantine şi gotice, în timp ce podeaua prezintă un sincretism din secolul al XII-lea, prezentând bucăţele de marmură sub motive geometrice şi animaliere. Meşterii bizantini, care au fost chemaţi să contribuie la construcţie, s-au înconjurat de ucenici veneţieni şi au contribuit astfel la formarea unor şcoli locale. Iconografia rămâne fundamental bizantină.

În timpul celei de a patra cruciade, veneţienii şi-au însuşit în anul 1204 patru cai auriţi de la o cvadrigă antică romană aşezată în Hipodromul din Constantinopol. Caii fuseseră aşezaţi în acel loc încă din timpul împăratului roman Constantin cel Mare. Cei patru cai au fost duşi la Veneţia şi postaţi în anul 1254 deasupra portalului principal de intrare în Bazilica Sf. Marcu. În cursul secolului al XX-lea au fost înlocuiţi cu patru copii de bronz, originalele fiind expuse într-o sală a muzeului învecinat „Museo di San Marco”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea a fost construit muzeul San Marco, unde se găsesc obiecte de de provenienţă variată, aparţinând bazilicii, menţionează www.italia.it.

Bazilica San Marco este şi a fost întotdeauna centrul vieţii publice şi religioase din Veneţia. Astăzi, această bazilică primeşte în fiecare an sute de mii de vizitatori. Are un interes istoric cu totul deosebit, aici au fost sfinţiţi ducii de Veneţia. AGERPRES

Sursa foto: www.progetti.iisleviponti.it

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie