În 1611 voievodul Radu Șerban îl cocoșa cu bătaia sub zidurile Brașovului pe principele ardelean Gabriel Bathory (Gabriel Bethlen, căruia românii îi mai găuriseră pielea anterior de două ori i-a zis lui Bathory să stea cumincior, dar degeaba). Deasupra gropii comune în care au fost puși românii, Radu Șerban a ridicat o cruce cu o inscripție, din păcate nu știm ce scria exact, sașii din Brașov în semn de recunoștință față de ajutorul valah au demolat crucea lui Radu Șerban în secolul XVIII (bine, nu doar pe aia, sașii erau băieți metodici, au ras toate troițele românești pe care le-au prins).
Dacă vreți să știți ce scria pe o astfel de cruce comemorativă puteți merge la Muzeul Municipiului București, unde Cezar Buiumaci a făcut o expoziție dedicată crucilor fără funcție funerară din București. Este prezentată acolo crucea ridicată de Leon Vodă în 1632 pentru comemorarea victoriei din 1631 asupra lui Matei Basarab. De fapt tot Bucureștiul e plin de cruci fără funcție funerară, monumente de for public necunoscute, de o frumusețe care nu poate fi trecută cu vederea, mutate permanent la diferite sistematizări, dar care rezistă și își spun povestea (mai multe detalii pe pagina www.crucidinpiatra.ro). În imagine crucea ridicată de Constantin Brâncoveanu în amintirea asasinării tatălui său.
George Damian
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.