În agricultură, silvicultură şi pescuit, în rândul statelor din estul şi sudul Uniunii Europene, 27 de regiuni diferite au raportat în 2016 un procent de angajaţi de cel puţin trei ori mai ridicat decât media UE de 4,5%, inclusiv cinci din şase regiuni din Bulgaria, opt din 13 regiuni din Grecia, şase regiuni din Polonia şi cinci din opt regiuni din România, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În 2016, existau 232 de milioane de persoane angajate în Uniunea Europeană în următoarele şase sectoare economice: agricultură, silvicultură şi pescuit (10,4 milioane de persoane angajate; 4,5% din totalul UE); industrie (35,6 milioane; 15,3%); construcţii (14,7 milioane; 6,3%); comerţul cu amănuntul şi engros, activităţi de servicii alimentare şi cazare, comunicaţii şi informaţii (64,4 milioane; 27,7%), servicii financiare şi de asigurări, imobiliare, ştiinţifice şi tehnice, servicii administrative şi de suport (38,1 milioane; 16,4%); şi administraţie publică – apărare; asistenţă socială; educaţie; sănătate – şi alte activităţi: artă, divertisment şi recreere (69,1 milioane; 29,7%).
În industrie, zona de dezvoltare Vest din România avea o pondere a populaţiei ocupate în acest sector de aproape trei ori mai ridicată decât media UE de 15,3%, în timp ce în construcţii insula franceză Corsica, urmată de trei regiuni din sudul Marii Britanii, de Malopolskie în Polonia, de Marele Ducat al Luxemburgului şi Burgenland în estul Austriei au toate o pondere a populaţiei ocupate în acest sector de cel puţin 50% mai ridicată decât media UE de 6,3%.
La comerţul cu amănuntul şi engros, activităţi de servicii alimentare şi cazare, comunicaţii şi informaţii, şase regiuni sunt destinaţii turistice: Notio Aigaio, Ionia Nisia şi Kriti în Grecia, insulele spaniole Canare şi Baleare şi Algarve în Portugalia, toate având o pondere a populaţiei ocupate în acest sector de cel puţin 50% mai ridicată decât media UE de 27,7%.
În domeniul serviciilor financiare şi de asigurări, imobiliare, ştiinţifice şi tehnice, al serviciilor administrative şi de suport, cele două regiuni care constituie partea veche a Londrei au raportat fiecare o pondere a populaţiei angajate mai mult decât dublă faţă de media UE de 16,4%.
În administraţie publică, artă, divertisment şi recreere, regiuni cum ar fi cele două oraşe autonome spaniole şi departamentele de peste mări ale Franţei au o pondere a populaţiei angajate mai mult decât dublă faţă de media UE de 29,7%.AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.