“Cabinetul de marți” al președintelui american Johnson era un grup centrat pe câtiva consilieri ai săi, care s-a format pentru că … luau frecvent prânzul împreună în primăvara anului 1956.
Uniți în jurul convingerii că America și Johnson nu își puteau permite o înfrângere în Vietnam, grupul l-a determinat pe președintele Statelor Unite ale Americii să adopte o strategie de presiune graduală asupra Vietnamului de Nord.
Cu toate că președintele a căutat și a primit sfaturi de la mai multe persoane, inclusiv de la cei care nu erau de acord cu această alegere, opinia cabinetului de marți a influențat decizia pentru că persoanele care îl formau erau prieteni.
Rezultatul: cel mai mare eşec militar din istoria americană.
Nu, nu vreau să scriu despre Războiul din Vietnam. Vreau doar să vă spun tuturor celor din instituții și organizații care nu obișnuiți să luați decizii decât cu cine vă simțiți mai confortabil și gândiți la fel – bărbații cu prietenii lor bărbați, femeile cu prietenele lor femei, juriștii cu juriștii lor, sociologii cu sociologii lor, politologii cu politiologii lor, economiștii cu economiștii lor, politicienii cu prietenii lor, că trebuie să fiți mai responsabili. Față de organizație, față de instituție, față de afacerea voastră, față de țara pe care o conduceți.
De ce? Pentru că cel mai mare divizor comun poate fi și cel mai prost tocmai prin faptul că avantajează soluția din centrul atenției și nu se mai raportează critic la ea.
Vorba aceea, dacă și prietenii mei zic așa, cum să nu fie corect, cum să nu fie bine! Și uite așa ajungem să definim binele public. În formate prietenoase, fiecare după cine ne place.
Autor Viviana Anghel
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
