-0.6 C
București
joi, ianuarie 16, 2025

”Casa care dansează” din Praga

„Casa care dansează”, o clădirea non-convenţională a fost una dintre cele mai controversate clădiri din capitala Cehiei, în timpul construirii ei. Ridicarea acesteia a început în anul 1992 şi s-a finalizat în 1996, fiind construită pentru o companie de asigurări. Clădirea a fost proiectată de arhitectul ceh de origine croată Vlado Milunic împreună cu arhitectul canadian, Frank Gehry, pe un teren viran de pe malul râului Vltava, în apropierea podului Jirásek, potrivit www.turistik.ro, www.prague.fm şi https://constructiismart.ro.

Ideea originală a lui Milunić era de realizare a unei clădiri compuse din două părţi, una statică şi alta dinamică (similar „yin şi yang”), care să simbolizeze tranziţia Cehoslovaciei de la un regim comunist la o democraţie parlamentară. Stilul este cunoscut sub numele de arhitectură deconstructivistă („neo-barocă”) datorită formei sale neobişnuite. Clădirea „dansantă” este susţinută de 99 panouri de beton, de forme şi dimensiuni diferite, iar în partea superioară se află o structură din metal răsucit poreclită Medusa. Prin modul de aliniere a ferestrelor şi prin ancadramentele lor, cadre ieşind din rame de tablouri, proiectantul a dorit să realizeze un efect de tridimensionalitate. De asemenea, mulurile ondulate de pe faţadă, jocul turnului de sticlă sporeşte efectul tridimensional şi diminuează contrastul cu clădirile ce o înconjoară.


„Casa care dansează” s-a numit iniţial „Fred şi Ginger”, ca un tribut adus celebrilor dansatori Fred Astaire şi Ginger Rogers, întrucât, în viziunea arhitectului Frank Gehry, seamănă cu o pereche de dansatori. Aflată printre clădiri construite în neo-baroc, neo-gotic şi art nouveau pentru care Praga a devenit cunoscută, aceasta este ridicată pe ruinele unei construcţii în stil neo-renascentist, distruse în timpul bombardamentului din 1945. Preşedintele ceh Vaclav Havel a susţinut acest proiect, în speranţa că această clădire va deveni un centru de activitate culturală.

Foto: (c) mybestplace.com 


În prezent, „Casa care dansează” este o clădire de birouri. Pe acoperişul ei s-a construit un restaurant francez, de unde se poate admira râul Vltava şi Castelul Praga. Forma clădirii este reprezentată pe o monedă de aur cu valoarea de 2.000 de coroane cehe emisă de Banca Naţională a Cehiei, monedă ce face parte din seria „Zece secole de arhitectură”. AGERPRES/(

Sursa foto din deschidere: amazingczechia.com

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie