Catedrala Canterbury se află în oraşul cu acelaşi nume din comitatul Kent, sud-estul Angliei, şi este biserica Comuniunii Anglicane din întreaga lume şi sediul Arhiepiscopului de Canterbury. În anul 597 d. Hr., Sfântul Augustin a fost trimis de Papa Grigore cel Mare pentru a răspândi creştinismul în Anglia. El a devenit primul arhiepiscop de Canterbury, stabilindu-şi aici scaunul. Catedrala Canterbury, un amestec uluitor de arhitectură romanică şi gotică, este cea mai veche biserică din Anglia încă în folosinţă, se arată pe https://www.canterbury-cathedral.org/.
În anul 1011, un viking numit Thorkell cel Înalt şi armata lui, au asediat Catedrala şi au incendiat oraşul. L-au răpit pe arhiepiscopul Alphege care a fost ţinut ostatic şi ucis, apoi, în Greenwich. El a devenit un martir creştin. În 1067, un alt incendiu a distrus catedrala saxonă, dar în 1077, arhiepiscopul Lanfranc – primul arhiepiscop normand – a dat un ordin potrivit căruia Catedrala urma să fie reconstruită în stilul normand. Pe la 1160 a fost construit Turnul de apă, fiind introdus un sistem de aducere a apei curate.
În 1170, arhiepiscopul Thomas Becket a fost ucis în Catedrala Canterbury de patru cavaleri ai regelui Henry al II-lea. La scurt timp după moartea sa au fost raportate numeroase miracole. Becket a fost, apoi, canonizat şi Catedrala a devenit loc de pelerinaj. El a fost îngropat în cripta catedralei, dar în 1220, rămăşiţele sale au fost mutate într-un nou altar în Capela Trinităţii. Mii de oameni din Anglia şi Europa au luat parte la eveniment. Locul Martiriului este reprezentat în Catedrală de un altar deasupra căruia se află o sculptură reprezentând două săbii de metal cu vârfurile înroşite şi cele două umbre ale lor, potrivit https://www.canterbury-cathedral.org.
Un incendiu a distrus, în 1174, aproape în întregime Catedrala. Un francez, maestru zidar, pe numele său Guillaume de Sens, a fost chemat să o reconstruiască.
Poetul Geoffrey Chaucer a început, în 1386, să scrie „The Canterbury Tales”, o serie de povestiri împărtăşite de un grup de pelerini, în timpul călătoriei de la Londra la altarul lui Thomas Becket. Geoffrey Chaucer s-a aflat în oraş în timp ce naosul Catedralei era reconstruit. Această reconstrucţie a făcut parte dintr-o reamenajare majoră care a continuat din 1391 până când imensul turn central, Bell Harry, a fost finalizat în 1498.
În 1530, regele Henric al VIII-lea a rupt legăturile cu Papa şi Biserica Romano-Catolică, proclamându-se Şeful Suprem al Bisericii Angliei. În 1540, mănăstirea Catedralei a fost desfiinţată în urma reformei, iar călugării au fost obligaţi să plece.
Interioarele Catedralei şi „arta defăimătoare” au fost distruse de puritani, în timpul războiului civil (1642), întreaga clădire fiind ameninţată cu demolarea.
În 1840, a fost construit Turnul de Nord-Vest, iar aspectul catedralei s-a apropiat din ce în ce mai mult de cel pe care îl are astăzi.
Arhitectura impresionantă a Catedralei Canterbury, un amestec romanic şi gotic, a fost realizată prin sute de ani de construcţie şi reconstrucţie, modificându-se cu fiecare schimbare de stil în perioada medievală. Frumuseţea arhitecturii sale este sporită de un set de vitralii timpurii excepţionale care constituie cea mai bogată colecţie din Regatul Unit.
Catedrala deţine aproximativ 150 de vitralii, de a căror întreţinere se ocupă nouă specialişti. De asemenea, există 13 meşteri pietrari şi un ucenic, a căror muncă continuă o tradiţie şi o moştenire care datează chiar din anul 597. Este nevoie de aproximativ 40 de tone de piatră pe an pentru a întreţine Catedrala. Piatra folosită este cea de Caen şi Lepine, un calcar francez, continuându-se tradiţia medievală. Pietrarii medievali au creat „semne de zidar”: o combinaţie a iniţialelor lor pe fiecare bucată de piatră pentru a dovedi la ce au lucrat. Tradiţia continuă şi astăzi, meşterii folosindu-şi propriile semne.
Numeroase ferestre originale au fost distruse în urma reformelor şi a războaielor, totuşi, cea mai veche a rezistat peste 840 de ani şi îl înfăţişează pe Adam săpând. Este, totodată, cea mai veche reprezentare a grădinăritului în arta engleză. Între cele mai vechi vitralii se află: „Pilda Semănătorului”, realizată în 1180; „Asediul Canterbury”, 1180 – asediul danez a avut loc în 1011; portretele regelui Edward al IV-lea şi ale Elisabetei Woodville (1482-1487). O uriaşă fereastră cu nenumărate vitralii – Great West Window -, realizată, se pare la comanda regelui Richard al II-lea (1377-1399), se află în partea cealaltă a naosului.
În afara Catedralei, se pot observa contraforturile, aşezate în unghi drept care ajută la menţinerea pereţilor drepţi şi împiedicându-i să se împingă treptat spre exterior. În interior, în transeptul de sud-est se află trei arcade ce evidenţiază stilurile în schimbare ale arhitecturii. Iniţial s-a crezut că sunt trei arcade romanice (rotunde), însă s-a descoperit că cea de-a treia a fost sculptată în stilul gotic timpuriu. Cripta de vest este cea mai veche parte a clădirii existente, cu o serie de arcade magnifice romanice.
„The Quire” este inima Catedralei, fiind locul destinat clerului şi corului bisericii, unde aveau loc slujbele, inclusiv cântecul zilnic de seară şi principala închinare duminicală. Această parte a Catedralei a fost reconstruită după incendiul catastrofal din 1174. Corurile au cântat aici încă de când a fost construită Catedrala, fiind locul rezervat călugărilor pentru rugăciunile lor.
Altarul mare este altarul principal al Catedralei, iar scaunul din vârful treptelor este scaunul Sfântului Augustin – scaunul sau „catedra” Arhiepiscopului de Canterbury.
Capela Trinităţii este cea mai înaltă parte a Catedralei şi a fost construită pentru a găzdui altarul arhiepiscopului Thomas Becket. Vitraliile din exteriorul capelei sunt numite „Miracle Windows”, deoarece spun poveştile unora dintre miracolele despre care se spune că s-ar fi întâmplat la scurt timp după moartea Sfântului Thomas, în 1170.
Catedralei Canterbury i se alătură modesta biserică St. Martin, cea mai veche biserică din Anglia şi ruinele Abaţiei Sf. Augustin, o amintire a rolului evanghelizator al Sfântului Augustin din 597. Ele sunt asociate direct şi tangibil cu istoria introducerii creştinismului în regatele anglo-saxone, de către Sfântul Augustin. Ele reflectă, de asemenea, stilurile arhitecturale succesive – de la adaptarea clădirilor romane la dezvoltarea clădirilor anglo-saxone din cărămidă şi piatră cu mortar şi înflorirea stilurilor romanic şi gotic.
În 1988, Catedrala Canterbury, ruinele Abaţiei Sf. Augustin şi Biserica St. Martin au fost incluse de către UNESCO în lista Patrimoniului Mondial, potrivit https://whc.unesco.org/. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
