Cu niște ani în urmă am citit o recenzie furioasă la filmul „Sicario” (2015) care era catalogat drept „glorificare a fascismului”. Cine a văzut filmul știe că este vorba despre lupta cu cartelurile mexicane care aduc droguri în SUA (și se mai ocupă și cu traficul de persoane și alte chestii). Problema recenziei era cu atitudinea din film față de imigrația ilegală și, deși nu sunt abordate direct teme politice în film, problema este prezentarea imigrației ilegale din punctul de vedere al agențiilor americane care se ocupă cu protecția frontierelor – catalogate implicit drept „fasciste”. Atunci am realizat că se dă o luptă în lumea filmului american și am început să văd un fir roșu în ceea ce face Taylor Sheridan (scenaristul „Sicario”) – dar nu numai el.
Și cumva evenimentele din ultimele zile sunt desprinse din filmele și serialele lui Taylor Sheridan: scenografia cu Trump semnând în direct ordinele executive care scot pe mulți din sărite (v. „Yellowstone” cu guvernatorul John Dutton) sau desemnarea cartelurilor mexicane drept organizații teroriste (v. „Sicario” și „Lioness”). Trump pare puțin coborât din filmele lui Sheridan – sau scenele publice pe care le pune în mișcare sunt masiv inspirate din munca lui Sheridan. Și este o listă lungă de filme și seriale în care Sheridan a fost implicat în ultimii ani (ca scenarist, regizor sau producător): „Sicario” (2015), „Hell or high water” (2016), „Windriver” (2017), „Sicario: Day of the Soldado” (2018), „Yellowstone” (2018-2024) alături de „1883” (2021-2022) și „1923” (2022-), „Mayor of Kingstown” (2021-), „Tulsa King” (2022-), „Lawmen: Bass Reeves” (2023), „Lioness” (2023-), „Landman” (2024-). (Mai sunt câteva, dar am zis să le enumăr pe cele de care știu cât de cât). Apoi avem o listă impresionantă de actori care lucrează constant cu Taylor Sheridan: Emily Blunt, Benicio del Toro, Josh Brolin, Jeff Bridges, Chris Pine, Ben Foster, Jeremy Renner, Elizabeth Olsen, Kevin Costner, Kelly Reilly, Sylvester Stallone, Helen Mirren, Harrison Ford, Zoe Saldaña, Nicole Kidman, Morgan Freeman, Billy Bob Thornton, Demi Moore (ăștia ar fi cei mai cunoscuți pe la noi, dar și ridică noi actori în filmele lui).
Am făcut listele astea ca să se vadă cam ce tracțiune au Taylor Sheridan și ideile lui în lumea cinematografică americană în ultimul deceniu, nu m-am ostenit să fac un total al bugetelor la care a avut acces în ultimii 10 ani, dar chiar sunt foarte mulți bani băgați în ideile lui. Cam toate filmele lui Sheridan sunt westernuri la bază, indiferent că este vorba de lumea interlopă și a pușcăriilor („Mayor of Kingstown”), a mafiei italiene din SUA („Tulsa King”), a petrolului („Landman”), a spionajului („Lioness”) sau o dramă (unii ar zice telenovelă) contemporană („Yelowstone”). Cât despre filmele istorice („1883”, „1923”, „Lawmen: Bass Reeves”) nu prea avea cum să iasă altceva decât western din istoria americană. (Preferatul meu dintre toate filmele lui Sheridan este westernul contemporan „Hell or high water”, chiar merită văzut). Din nou, Sheridan nu prea avea cum să facă altceva decât westernuri de vreme ce îl citează ca sursă de inspirație pe scriitorul Cormack McCarthy și filmele lui chiar sunt apăsate de atmosfera din romanul „Blood Meridian” (1985), ca să nu mai amintesc cum a propulsat McCarthy westernul contemporan în „No country for old men” (publicată în 2005, filmul din 2007). Viziunea postapocaliptică a lui McCarthy este una extrem de dură în romanul „The Road” (2006) iar filmul făcut după carte în 2009 cu Viggo Mortensen în rolul principal chiar îți bagă frica-n piele când începi să te gândești la natura umană în condițiile normalizării canibalismului – dar și aici avem o legătură cu romanul de căpătâi al lui McCarthy „Blood Meridian”, unde disoluția morală este aproape totală și mântuirea devine imposibilă. Taylor Sheridan nu merge așa departe ca McCarthy, însă preia multe din teme și atmosfera generală.
(Cum ziceam, Sheridan nu este singur, avem o lungă serie de abordări asemănătoare de la „Deadwood” (2004-2006) până la „Horizon” (2024-) al lui Kevin Costner sau „American Primeval” proaspăt lansat pe Netflix. Ca să nu mai vorbim de altele de aceeași extracție gen „True detective”(2014-) sau „Under the Banner of Heaven” (2022) – ar fi o listă mult prea lungă. Ideea este că Taylor Sheridan este probabil cel mai productiv și extrem de coerent în ideile sale.)
Ecranizarea „Fundației” lui Asimov (2021-) este o rușine totală mai ales din cauza „wokism-ului” care a cam distrus tot ce însemna o operă clasică de SF, nu mai luăm în considerare restul producțiilor bazate pe ideologia de gen. Taylor Sheridan vine împotriva curentului „woke” din cinematografia americană, însă este foarte abil, western-urile sale nu sunt de tip John Wayne sau Clint Eastwood – sunt mult mai bine adaptate zilei de azi. Mai bine zis chiar fac parte din ziua de azi (mai ales preferatul meu „Hell or high water”). Talentul lui Sheridan este că preia majoritatea temelor de factură „woke” și le dă un răspuns propriu, pe unele le „îmbrățișează” și le dă o nouă interpretare, pe altele le contrazice direct. În filmele lui Sheridan femeile pot fi orice și sunt personaje active fără să fie „feministe de ziua a șaptea”. Una din temele istorice preferate ale lui Sheridan se referă la crimele comise de coloniști împotriva nativilor – le abordează direct fără să le ocolească, viziunea sa este una a luptei pentru pământ („mijloace de producție” cum ar zice un „woke”) și a unei confruntări civilizaționale care nu poate fi evitată – însă asta nu anulează responsabilitatea. Pentru Sheridan toți sunt oameni cu probleme și defecte, indiferent de culoarea pielii – albi, negri, latinos sau nativi – colaborează sau se confruntă în funcție de balanța intereselor fiecăruia. Personajele negative și cele pozitive se regăsesc în egală măsură dincolo de diferențele rasiale, de sex sau de avere.
Apoi se regăsește masiv la Sheridan problema „omului simplu american/ the working man” – în sensul că dacă „woke-ismul” pretinde că vorbește în numele omului simplu asta nu înseamnă că omul simplu este „woke”. „Oamenii simpli” ai lui Sheridan n-au nimic de-a face cu „woke-ismul” – ba chiar dimpotrivă. „Omul simplu” este afectat de șomaj, de traficul de droguri, de decalajele tehnologice inter-generaționale, de dezindustrializare, de dispersia comunităților. Soluția este văzută în revenirea la valorile tradiționale americane adaptate la ziua de azi.
Cumva aș zice că dacă vreți să aveți o idee despre ce va face Trump ar trebui să vedeți cât mai multe din filmele lui Taylor Sheridan. Exagerez, dar ați prins ideea. Filmografia lui Sheridan a abordat ideologia woke la nivel vizual, cu siguranță are în spate un „aparat teoretic” ca să-i zic așa susținut de opera literară a lui Cormack McCarthy (și nu numai, dar am zis să restrâng puțin numărul trimiterilor). Filmele lui Sheridan au „lucrat” pe termen lung în favoarea victoriei ideilor care l-au adus pe Trump la putere, dar mai ales au dislocat masiv ideologia „woke” la nivelul maselor din SUA eliminând pretenția exclusivismului „woke” pe foarte multe teme istorice și de actualitate. Pe la noi confuzia e maximă și amuzantă: văd destui „progresiști” locali încântați de filmele lui Sheridan, semn că fie Sheridan e foarte bun, fie „progresiștii” noștri au un „nivel politic” precar.
George Damian
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
