30.1 C
București
marți, august 9, 2022

Cateva ganduri despre merite si meritocratie

Acum cateva zile, cu ocazia noului proiect de lege al cotelor de gen in politica, s-a discutat intens despre meritocratie. Partizanii cotelor au desfiintat meritocratia, adversarii au elogiat-o neconditionat. (E adevarat, au fost si pozitii echibrate, dar — din ce am vazut eu — cei mai multi au discutat despre meritocratie in termeni maniheisti, abuzand de disjunctii exclusive.)

Ca de obicei pe FB, discutiile au fost impregnate ideologic, iar imboldul de a formula afirmatii categorice a fost mai mai mare decat atentia la detalii si distinctii rezonabile. Un lucru general pe care l-as zice este ca astfel de dispute tind sa ignore doua adevaruri banale:

(i) In ciuda tendintei mintii noastre catre raspunsuri unificatoare, problemele complicate nu pot avea solutii simple, unitare si unilaterale. Solutiile eficiente nu sunt ideologic pure.

(ii) In lumea sociala, nu exista solutii definitive, complete si universal satisfactoare la marile probleme. Solutiile, fie ca ele sunt sunt menite sa schimbe sau sa reproduca status quo-ul, sunt inevitabil provizorii, pline de consecinte neintentionate, rezolvand unele probleme, dar creand altele. Nu exista raspunsuri absolute, solutii salvatoare, care sa multumeasca pe toata lumea in mod egal.

Acum, eu nu am o opinie consolidata despre cotele de gen, dar am cateva ganduri despre merit si meritocratie, care pleaca de la o constatare simpla: ideea ca societatea trebuie organizata strict meritocratic si ideea opusa ca meritul este o fandoseala sunt la fel de rudimentare. Desi nu sunt de acord cu aeasta polarizare simplista, nu vreau fac aici o pledoarie pentru moderatie de dragul moderatiei, nici nu caut o confortabila pozitie de mijloc, ci ma rezum doar la cateva idei pe care le-as transmite celor doua tabere radicale.

In primul rand, ideea ca societatea trebuie organizata strict meritocratic ignora complementaritatea dintre merite si drepturi. Unui om i se cuvine un anumit tratament nu doar fiindca merita, ci si fiindca este indreptatit. Nou-nascutii nu au merite, dar au drepturi. Un invalid nu merita rampa la intrarea in institutii publice, ci are dreptul sa i se faciliteze accesul. Interzicem crimele, nu fiindca oamenii au merite deosebite, ci fiindca li se cuvine un tratament uman in virtutea apartenentei la aceasta specie.

Un mod sumar de a trasa distinctia dintre merit si drept este ca tratamentul cuvenit in virtutea meritului se castiga (trebuie sa dovedesti ca meriti ceva), pe cand tratamentul cuvenit in baza dreptului e garantat prin norme morale sau legale.

Apropo de necesitatea de a dovedi ceva, ar merita spus ca inclusiv prezumtia de nevinovatie se bazeaza pe ideea ca nu e nevoie sa iti dovedesti inocenta, ci ca ti se cuvine in mod automat. E un drept, nu un merit.

In fine, pe scurt, ideea e ca societatile moderne, democratice nu prea pot functiona doar pe baza de merit. Nici macar societatile eroice nu functionau doar pe baza de merit, daramite o democratie moderna.

La polul opus, multi revoltati, ce pretind ca sunt „de stanga”, afirma ca meritul e o „prostie”. Trebuie spus din capul locului ca ideea asta e o „prostie”. In aceasta tabara, se afla tot felul de vanatori de homofobii, rasisme si transfobii, asa ca i-as intreba asa: De ce ii condamnati pe rasisti si de ce vreti sa fie pedepsiti? Nu cumva, fiindca ei MERITA sa fie sanctionati? Si de ce le laudati pe sufragete si pe luptatorii impotriva rasismului ca Mandela sau M.L. King? Nu cumva, fiindca astfel de oameni MERITA admiratia noastra?

La fel ca apostolii neconditionati ai meritului, acesti critici infierbantati ignora complementaritatea dintre drepturi si merite. Doar ca acestia din urma par sa creada ca o societate functionala se bazeaza doar pe drepturi, uitand complet de ideea de merit (si, pe cale de consecinta, de binefacerile meritocratiei).

In fond, ei ignora ceva fundamental: faptul ca meritul este corelatul libertatii noastre (aia care e si cata e; adica o libertate subminata si limitata de tot felul de determinari biologice si culturale, dar care ne arata ca noi putem cumva alege sau ca macar putem rezista imboldurilor noastre pe care nu noi le-am ales).

Ei uita asadar ca nu exista libertate fara merit, ca recunoasterea meritului este raspunsul colectiv al presupozitiei unei libertati personale. Practic, asta inseamna ca un pedofil merita sa stea la inchisoare si ca un sportiv bun merita sa castige. Ambii si-au exercitat intr-un anumit fel libertatea, astfel incat fiecaruia i se cuvine un tratament adecvat.

Dar nu ma mira contradictiile acestor critici radicali ai meritului. Sursa confuziei lor rezida in confuzia unor apostoli radicali ai dreptatii sociale de peste ocean. De exemplu, cand vine vorba de muzica clasica, acestia spun ca este prea alba si ca, in cadrul concursurilor de angajare la marile orchestre, metoda auditiilor secretizate (blind auditions) nu a favorizat selectia mai multor persoane de culoare, ceea ce — zic acesti sacerdoti ai corectitudinii politice — e ceva nedrept, o violare a principiilor dreptatiii sociale. In felul acesta, ei uita cu buna-stiinta si rea-credinta faptul ca aceasta metoda de selectie a dus la o crestere enorma, in ultimii zeci de ani, a numarului de femei in marile orchestre ale lumii. Dar cum activismul nu face casa buna cu gandirea, acesti militanti galagiosi vitupereaza cu indarjire impotriva ideii de merit. Cum ziceam, se contrazic singuri. Pe de alta parte, cand vine vorba, de exemu, despre prezenta covarsitoare si bine-meritata a negrilor in baschetul american, se grabesc sa spuna ca negrii si-au castigat — cum altfel decat pe merit — locul majoritar in NBA. Afirmatia e perfect adevarata, doar ca se bate cap in cap cu terfelirea iresponsabila a ideii de merit.

Inchei gandurile de mai sus, revenind la prima tabara, elogiatorii dogmatici ai meritului, care — stiind ca nu mai este de bon ton sa protestezi impotriva drepturilor — proiecteaza toata discutia doar pe fundalul sacrosanct al meritocratiei. Adesea, acesti oameni sunt sau pretind a fi crestini, asa cum este, de exemplu, un senator roman, o persoana cultivata, care a si facut, de altfel, o elogiere unilaterala a meritului de la pupitrul Senatului.

Le-as reaminti tuturor credinciosilor pro-merit ca, in perimetrul invataturii crestine, meritul are un caracter ambivalent. Pe de o parte, mantuirea e personala si se „castiga” prin lucrare individuala, adica prin merit, dupa faptele si credinta fiecaruia. Pe de alta parte, drumul credinciosului catre mantuire nu e un parcurs sportiv, jurizat dupa principii cantitative; ci un itinerariu paradoxal. Talharul de pe cruce se mantuieste in ultima clipa, printr-un singur gest, nu pe baza unei acumulari de puncte bine-meritate. In pilda fiului risipitor, cel care are parte de vitelul cel gras este chiar fiul risipitor, nu fratele sau cel plin de merite. In ceea ce-L priveste pe Hristos, El este Cel Care sta la masa nu doar cu fariseii cei merituosi, ci mai ales cu netrebnicii si marginalii: cu vamesii si desfranatele. Pentru un crestin, Hristos este, in fond, suprema figura ne-meritocratica: El, Cel fara de pacat (adica nemeritand osanda), Se sacrifica pentru oameni, cu iubirea si mila pe merit calcand.

Daniel Nica

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.