8.2 C
București
marți, noiembrie 3, 2026

CCIB şi Uniunea Profesiilor Liberale din România au semnat un protocol de colaborare

Un protocol de colaborare a fost semnat între Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) pentru dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii asupra comunităţii de afaceri bucureştene, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

„Semnarea protocolului de colaborare cu UPLR se înscrie în sfera preocupărilor constante ale Camerei bucureştene de a pune la dispoziţia comunităţii de afaceri instrumente utile pentru a-şi eficientiza activitatea”, se menţionează în comunicat.

Astfel, la sediul CCIB a avut loc o întâlnire a conducerilor Camerei bucureştene şi UPLR, în finalul căreia preşedinţii celor două organizaţii, Iuliu Stocklosa şi respectiv, Gheorghe Ialomiţianu, au semnat un nou protocol de colaborare.

Conform sursei citate, protocolul de colaborare vizează promovarea reciprocă a CCIB şi UPLR, precum şi dezvoltarea unor programe şi activităţi cu implicaţii asupra comunităţii de afaceri bucureştene.

Astfel, ca urmare a încheierii acestui document, cele două părţi vor coopera în vederea organizării de conferinţe, seminarii, mese rotunde, pentru a promova în rândul comunităţii de afaceri bucureştene reglementările în domeniul auditului financiar, dar şi noutăţile în legislative aplicabile profesiilor liberale care influenţează mediul de business.

De asemenea, cele două părţi vor lucra pentru a promova iniţiative legislative de natură să conducă la îmbunătăţirea climatului de afaceri.

„Echipele CCIB şi UPLR colaborează de mulţi ani. Astăzi semnăm un nou document, revizuit şi actualizat, ţinând seama de subiectele momentului. Sunt convins că lucrând împreună, vom contribui la asigurarea unui mediu de business mai sănătos”, a afirmat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene.

La rândul său, Gheorghe Ialomiţianu a evidenţiat importanţa calităţii serviciilor oferite de membrii UPLR pentru comunitatea de afaceri, punctând necesitatea unei dezbateri deschise şi oneste pe tema creşterii gradului de concentrare al profesiilor liberale, dar şi pe tema impactului acestuia asupra concurenţei pe piaţă.

Înfiinţată în 1868, Camera bucureşteană conlucrează în prezent cu peste 100 de organizaţii similare de pe toate continentele şi, pe plan intern, cu mai mult de 40 de organizaţii profesionale, patronale, instituţii ale mediului academic şi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

CCIB oferă o gamă largă de servicii: de la arbitraj comercial şi mediere, înfiinţări de firme, sucursale, filiale, servicii personalizate de promovare, eliberare de certificate de origine sau de atestare a situaţiei de forţă majoră, şi până la servicii organizare de evenimente. CCIB dispune în sediul său istoric din Str. Ion Ghica nr 4, de un Centru de conferinţe modern, cu săli cu capacitate maximă de 150 persoane.

Uniunea Profesiilor Liberale din România este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, înfiinţată în 2001. Este formată din asociaţii de profesii liberale şi este deschisă aderării tuturor organizaţiilor profesionale, persoane juridice care îndeplinesc condiţiile prevăzute în statutul său. UPLR este membru cu drepturi depline al Consiliului European al Profesiilor Liberale (CEPLIS) şi al Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale (UMPL). AGERPRES

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie