In toata perioada post revolutionara, Romania a experimentat 4 mari crize sistemice care au afectat bunastarea populatiei si au produs suferinta in randul celor fara protectie la socuri sau marginali pentru zonele decizionale.
In prrimii ani dupa 1989, modelul economic centralizat si etatist a provocat convulsii sociale, pauperizarea populatiei, aparitia capitalului romanesc si reorganizari structurale cu forta.
In apropierea alegerilor din 1996 economia inca era majoritar de stat, inflatia inalta, cursul de schimb fluctuant in marje mari si salariile in sectorul public modice.
A urmat o noua revolutie socio economica. CDR a produs transformari relativ bruste de structura economica.
Privatizari si austeritate. Efectele au fost negative si Romania a intrat in default. Interventia, inca tanarului pe atunci, guvernator Isarescu in administrarea tarii n a adus o imbunatatire a finantelor. Doar o ordonare a relatiei cu FMI si o esalonare riguroasa a returnarii imprumuturilor.
In 2008, a explodat o criza financiara globala generata de institutiile financiare americane. Expunerea noastra era insignifianta, insa consecintele acelui tsunami ne au gasit nepregatiti. A urmat o noua austeritate, un nou acord cu FMI si o disciplinare a guvernantilor.
Pana acum cativa ani eram relativ stabili si autoguvernabili. Dar o pleiada de politicieni obisnuiti sa conduca pe pilot automat, fara sa priceapa riscurile sau chiar indiferenti la consecinte, au provocat o criza bugetara de proportii.
Acum, aceiasi autori ai crizei se intalnesc la masa deciziilor, ingnorand cinic propriile masuri de reducere a cheltuielilor aplicate in ultimii doi ani si ne asigura iar ca sunt seriosi si responsabili.
Ce s-a schimbat de la precedentele pachete de solutii pentru reducerea deficitului? In principiu, nimic. Avem acelasi Guvern, un presedinte sustinut tot de partidele vechi, aceleasi institutii si forte combinate in arhitectura statului.
La fiecare test electoral sau social, decidentii se aduna si mai cauta sa stranga niste suruburi la un dispozitiv defect si uzat.
Ce vor ei si ce nu pot sa faca?
Cel mai bun curs al actiunii este sa ascunzi problema intr un complex interminabil de mici probleme si imposibil de peticit. Si atunci, in fata complexitatii chestiunii se apeleaza la solutiile simplificatoare si generalizatoare. Taiem de la toti si supravietuim la putere. De ce sa ne complicam cand putem sa rezolvam dificultatile prin suferinta altora?
Cum ar fi trebuit sa faca toti cei care pretind ca sunt devotati tarii si alegatorilor lor? Orice criza este un indicator al neputintei celui care a creat o. Prin urmare, acesta trebuie inlaturat, nu cooptat de la planul de salvare.
Cei care isi asuma sarcina salvarii trebuie sa anunte durata, metodele, riscurile, diferentele si consecintele in caz de esec. Cum masurile anterioare au fost proaste sau inutile, solutiile trebuie sa vina de unde acestea pot da un randament, astfel incat sa reduci risipa, nu sa o finantezi pe datorie.
Logica financiar bugetara e simpla: oricat vei taia nu poti acoperi costurile supra dimensionate. Numai cine n-a condus pe bani personali sau intr-un mediu concurential poate continua sa traiasca in iluzia redresarii unui organism bolnav prin infometare.
Asadar, fiindca nimeni si nimic nu-i poate opri, acesti decidenti politici poarta raspunderea pentru fragilizarea societatii si radicalizarea membrilor sai.
Desi alegerile au trecut, asa cum stim, cred ca a venit timpul sa nu mai asteptam minuni si povesti despre viitor.
O singura dovada de credibilitate mai poate fi oferita de cei care exercita puterea in numele nostru: sa ceara populatiei un termen de gratie scurt si definitiv.
Cine are un plan, chiar si rau sau ineficient in rezultate, sa si-l asume public cu conditia plecarii de la putere.
Sa fim si noi, pentru prima oara, un stat care si respecta cetatenii. Regula democratica este sa testezi prin vot daca mai ai sustinerea populatiei. Nu majoritatile aranjate si partidele infratite sunt vointa poporului, ci opinia majoritatii exprimata prin vot.
Asadar, cine vrea puterea sa admita ca responsabilitatea se sanctioneaza la urne. Fie si inainte de termen. Si astfel sa nu le fie frica politicienilor sa revina la testul democratic de la urne.
Altfel, ne intoarcem de unde am plecat. Ramanem o societate dezbinata, cu o clasa politica desconsiderata, cu sechele tot mai profunde si o lipsa cronica de incredere in competenta guvernantilor.
Iar in aceste conditii, nu se poate construi nimic durabil si nici nu va exista solidaritate in suferinta.
Cine va fi primul care accepta sa renunte la transat in macelarie si sa munceasca in spate, la bucatarie?
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
