Cea mai mare frica a bisericii crestine din toate timpurile a fost decaderea din dreptul de a detine monopolul neconditionat al interpretarii Evangheliilor. Sau ce inseamna Pastele in varianta zis sexo-marxista.
Daca apuci sa emiti propozitia „Eu sunt crestin, dar as vrea ca Biserica sa fie mai…” si inainte sa termini se repede un troll bisericos spumegand ca esti un satanist leninist bolsevic zămislit din tată sef de lagar in Gulag si mama Zoia Kosmodemianskaya, nu-l lua in seama chiar adliteram. De fapt te face eretic – adica tot ce poate fi mai rau ever – dar ii e rusine sa sune ca Torquemada in secolul 21. Ar fi prea pe față doar un habotnic.
Erezia este inca cea mai grea anatemă.
In ciuda common knowledg-ului de azi, ereticul nu este satanistul, vrăjitorul, el este reinterpretatorul, descoperitorul altor sensuri sau nuanțe. El nu este apostatul – adica cel care se dezice de (dreapta) credință, ateul, si nici paganul, si totusi este varianta cea mai inspaimantatoare pentru biserica oficiala – e unul care are o versiune proprie a simbolisticii biblice. Pentru ca, la fel ca-n orice forma de monopol, o crapatura in monolit poate sa insemne faramarea lui, istoria Bisericii numita a lui Hristos este o lunga si neterminata lupta impotriva ereziei. Cel mai important moment ecumenic din ultimii 2000 de ani – Conciliul de la Niceea din 325, cel care a pus bazele produsului de marketing oficial – a interpretarii dezirabile a vietii Mantuitorului – dogma crestina – a avut ca logica primordială teama de erezie. Erau prea multi interpretatori. Oficial au fost lichidati. Schisma din 1054 este tot pe baza de erezie – a se citi „interpretare neconformă”. Razboaiele religioase, inchizitia, toate sunt ciocniri frontale cu erezia.
Exista insa un Paste si pentru noi, interpretatorii din afara dogmei, adică ereticii. Care nu suntem neaparat arianisti, nestorieni sau alte bande rivale din timpuri demult apuse. Suntem crestinii care cică și-au cam luat-o-n cap. De exemplu credem ca Jesus ne invata sa mind our own business. Sa lasam pe fiecare cu lectia pe care si-o poarta fără sa judecam, iar ajutorul sa-l dam din suflet celor in nevoie, nitel mai umil si fara poze pe Instagram. Ba chiar ne spune textual ca in credinta epatată si izbită cu caramida-n piept e cea mai mare ipocrizie si vanitate. De unde decurge ca la fel e si in ipostaza de inalta autoritate morala in care se cred unii. Că cel care lupta si greseste, care se ridica si greseste din nou e mult mai merituos decat merituosul by default din borcan, care nu intelege nimic. Ca nu poți să te crezi kind si drept cand asta se referă doar la tine si ai tai, si multe altele atent mistificate si nuantate in dogma care ne imparte foarte precis in buni si răi. Dar poate cea mai importanta este lectia Invierii.
Iar istoria Invierii este cea a unui zeu care a avut curajul din atotputernicia lui de a se pune in pielea unui om. Acesta este simplificat sensul patimilor lui Hristos. Celebrarea suprema a umanitatii de catre divinitate. Un simplu om macinat de frica, de indoiala, de durere. Cum ai putea sa ierti, să judeci, daca nu treci prin asta? Ce-ai mantui de fapt? Povestea Invierii nu e despre cine l-a crucificat pe Hristos – subiectul celui mai sangeros follow-up al unui eveniment biblic din istorie – anatemizarea evreilor. Este despre cum divinitatea parcurge slabiciunile noastre. Fizice, spirituale, dar chiar si politice. Și le traieste intocmai! Doar astfel si nu altfel isi poate intelege creatia, abandonandu se ei. Are nenumarate momente in care se poate salva dar n-o face, misiunea nu era să dea skip si save, ci sa facă drumul pana la capat. Omul, creatura in care s-a întrupat, nu are plase de salvare, si ramane pana la capat om desi toti il indeamnă să se salveze ca sa si demonstreze supraumanitatea. Chiar mai mult, latura divina a lui Hristos este de fapt o povara. Pentru ca, spre deosebire de om, El stie ce va urma.
Ai fi putin mai bun intr-o astfel de cheie de interpretare? Stiind ca mantuirea ta nu este in mana unei entitati reci si imortale, ci a cuiva care s a indoit, temut, suferit ca tine? Ca demn este cel care urca povârnișul, nu cel care merge pe banda rulanta cu scrisoare de recomandare de la pastratorii dogmatici ai interpretarii? Ai fi mai bland cu tine si doar asa si cu ceilalti?
Mda, nasol. Unde-i Pilat, nenorocitul, romanii, unde-s fariseii, evreii, pacatosii… Pe cine linsam, pe cine blamam? In fata cui avem intâietate, mai multa morală, etică…?
Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.