17.8 C
București
duminică, iunie 20, 2021

Constantin Nica: Categorii de oameni, în funcție de “pe ce” își focusează atenția

“Nihiliștii”
sau oamenii care își focusează atenția pe trecut. Sunt oameni care cred că cele mai frumoase lucruri – li – s-au întâmplat deja. Că în trecut le-au bătut la ușă cele mai mari oportunități și că atunci erau în cea mai bună formă fizică. Sunt oamenii care folosesc expresii precum “nu mă mai surprinde nimic” sau “le-am văzut pe toate” și se comportă de parcă viața lor s-a încheiat, fiind niște morți vii. Se uită cu mai multă plăcere înapoi decât înainte, reticență în fața vieții fiind caracteristica lor definitorie. Refuză ideile și oportunitățile noi, capitulează în fața vieții. Oamenii care trăiesc din amintiri și au o abordare mizantropă.

“Existențialiștii”
sau oamenii care își focusează atenția pe prezent și pe viitorul apropriat. Sunt oamenii care își acceptă și îmbrățișează trecutul, însă știu că fiecare moment al vieții poate fi „un nou început”. Oameni care știu că în fiecare moment al vieții lor pot fi (sau sunt) în cea mai bună formă fizică, psihică sau emoțională, că noi posibilități le bat la ușă în fiecare zi. Trăiesc clipa și fructifică fiecare oportunitate. Sunt oamenii ancorați în prezent, provocările le privesc ca pe mijloace (și nu blocaje) pe principiul stoic “obstacolul devine calea”. Consideră fiecare zi un dar de la “Dumnezeu”, și sunt conștienți că hățul destinului este în mâinile lor tot timpul.

“Idealiștii”
sau oamenii care visează la un viitor mai bun. Oamenii care “știu” că vor avea ce vor, vor fi cine vor, sau vor arăta cum vor cândva, într-un viitor utopian îndepărtat. Sunt oamenii care evadează din cotidian cu ajutorul visurilor, pentru care nu fac nimic concret. Deseori visează cu ochii deschiși, își imaginează “cum ar fi dacă…”. Fantazează, aceasta fiind un mijloc de a fugi din realitatea cotidiană care nu le place, se retrag într-o lume interioară unde totul va fi bine cândva, ca în basme. Nu contează foarte mult trecutul, ei “știu” că nu le definește viitorul. Nu contează prea mult nici prezentul, au speranța puternică că se vor “așeza” lucrurile cândva. Și se așează, toți murim.

Desigur că am mâzgălit niscaiva generalizări subiective. Ce ne-am face dară fără vizionari, fără pragmatici sau fără oamenii tatuați cu „je ne regrete rien”?

Constantin Nica

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.