Castelul Windsor este, în prezent, cel mai vechi şi cel mai mare castel locuit din lume. Fondat de William Cuceritorul în secolul al IX-lea, Castelul Windsor a fost reşedinţa a 40 de monarhi, inclusiv a Elisabetei a II-a (1952-2022) şi a primit sute de vizitatori de-a lungul secolelor. Astăzi, aproape un milion şi jumătate de oameni vizitează castelul în fiecare an, bucurându-se de istoria acestuia şi de marile opere de artă din Colecţia Regală. Primul ghid al castelului a fost publicat în 1742, potrivit site-ului Royal Collection Trust – https://www.rct.uk/.
Locul ales de William Cuceritorul pentru a construi ceea ce iniţial a fost o fortăreaţă, care a devenit Castelul Windsor, se află situat în zona superioară a râului Tamisa, la marginea unui teren de vânătoare. Construcţia a început în jurul anului 1070 şi s-a încheiat 16 ani mai târziu. William Cuceritorul nu a locuit în castel.
Primul rege care a folosit fortăreaţa de la Windsor ca reşedinţă a fost Henric I al Angliei (1100-1135). Până în 1110, în interiorul fortăreţei fuseseră amenajate câteva zone de locuit. Căsătoria lui Henric I cu Adela, fiica lui Godfrey de Louvain, a avut loc la castel, în 1121. Primul rege Plantagenet, Henric al II-lea, a trăit la Windsor şi a transformat fortăreaţa într-un adevărat palat între 1165 şi 1179. Au fost construite două apartamente regale separate: o reşedinţă publică sau de stat în Lower Ward (zona inferioară a domeniului Windsor) şi o reşedinţă privată mai mică în partea de nord a Upper Ward (zona superioară a domeniului) pentru propria sa folosinţă exclusivă. Zidurile din lemn ale fortăreţei au fost înlocuite cu piatră. O clădire din piatră în stil normand a fost reconstruită în 1170, devenind Turnul Rotund, iar întregul perimetru exterior a fost reînnoit în următorii 60 de ani.
Eduard al III-lea (1327-1377) a fost cel care şi-a lăsat cea mai mare amprentă asupra castelului, centrul curţii regale şi al guvernului său, sediul noului Ordin al Jartierei. Din anii 1350 şi până la moartea sa în 1377, Edward al III-lea a transformat Windsor, o fortăreaţă, într-un palat gotic. A cheltuit 50.000 de lire în acest proces, mai mult decât a cheltuit orice alt rege medieval englez pentru o singură clădire. Sub conducerea lui William de Wykeham, episcopul de Winchester, reconstrucţia Upper Ward a început în 1357. A fost construită o clădire cu poartă interioară şi turnuri cilindrice, iar în partea de nord a patrulaterului, apartamentele regale cu camere separate pentru rege şi regina sa, Phillipa de Hainault, au fost aranjate în jurul unei curţi interne. Lucrarea a continuat încă şase ani, după moartea monarhului, în timpul domniei lui Richard al II-lea (1377-1399), potrivit site-ului https://www.rct.uk/.
Regii Evului Mediu au transformat castelul într-o reşedinţă regală pe măsură. Singura schimbare majoră făcută de Henric al VII-lea (1485-1509), a fost construirea unui coridor îngust la vest de apartamentele de stat. În 1488, a organizat o sărbătoare uriaşă pentru Ordinul Jartierei. În timpul domniei succesorului său, Henric al VIII-lea (1509-1547), manifestările dedicate Ordinului Jartierei au devenit mai extravagante, iar dimensiunea suitei regale care vizita Windsor-ul a trebuit să fie restrânsă. În timpul domniei sale, au fost realizate poarta din zona Lower Ward, cu numele său inscripţionat pe ea, şi terasa din lemn de-a lungul laturii de nord a Upper Ward. În 1528, Henric al VIII-lea a încheiat lucrările de construcţie ale faimoasei capele St. George (începute în 1475), realizată într-un stil unic „perpendicular gotic”.
Tânărului rege protestant Eduard al VI-lea (1547-1553) nu i-a plăcut Windsor-ul şi a simplificat ceremoniile Jartierei, întrerupând chiar sărbătoarea anuală. În schimb, reginei Elisabeta I (1558-1603) i-a plăcut să petreacă timpul la Windsor, folosind castelul pentru angajamente diplomatice, deşi nu era la fel de mare ca palatele regale mai moderne. De-a lungul anilor 1570, au fost construite, printre altele, o galerie lungă cu vedere la Terasa de Nord, care în secolul al XIX-lea, a fost încorporată în Biblioteca Regală.
La apogeul Războiului Civil englez (1642-1651), castelul a fost folosit frecvent de Oliver Cromwell ca sediu, dar şi ca închisoare pentru ofiţerii regalişti capturaţi. În 1647, Charles I (1625-1649) a fost arestat la Castel şi dus la Hampton Court. După execuţia sa, pe 30 ianuarie 1649, trupul său a fost dus înapoi la Windsor, noaptea, fiind înmormântat fără ceremonie în Capela Sf. George.
Când Charles al II-lea (1660-1685), rege al Scoţiei, Angliei şi Irlandei, a venit pe tron în 1660 (anul restaurării monarhiei), el a hotărât ca Windsor să devină principala reşedinţă regală. A modernizat apartamentele regale, aspectul bogat al noilor interioare fiind sporit de textilele scumpe şi tapiseriile magnifice. Apartamentele au rămas neschimbate până la sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În perioada următoare, doar regina Ana (1702-1714) a fost legată afectiv de Windsor, locul ei de naştere. Ea a cumpărat şi a adus îmbunătăţiri unei mici case din secolul al XVIII-lea, cunoscută sub numele de Casa Grădinii Reginei, situată în partea de sud a castelului. Toţi ceilalţi monarhi au preferat să îşi petreacă timpul la Hampton Court sau la Palatul Kensington.
Windsor a devenit din nou un centru important al curţii engleze, odată cu domnia lui George al III-lea (1760-1820). Mai multe camere din partea de nord a patrulaterului au căpătat un aspect neoclasic. Arhitectul suveranului a proiectat, de asemenea, o sală de muzică şi o nouă sală de mese în zona de est a Upper Ward. În 1796, regele l-a numit pe James Wyatt ca inspector general al Biroului de Lucrări, fiind însărcinat cu transformarea gotică a exteriorului castelului. A fost extinsă Casa Grădinii Reginei Anne, care a devenit cunoscută sub numele de Loja Reginei.
Aspectul de astăzi al Palatului Windsor se datorează regelui George al IV-lea (1820-1830). Regele şi consilierul său artistic Sir Charles Long au dorit ca exteriorul Castelului să aibă un aspect mai impunător, adoptând stilul gotic. A fost înălţat Turnul Rotund şi refăcut exteriorul cu zidărie masivă, au fost adăugate turnuri şi creneluri. O galerie de 168 de metri – Marele Coridor – a fost adăugată la Upper Ward, apartamentelor de stat din partea de nord li s-a oferit o nouă intrare şi o scară mare. Au fost create două spaţii mari – Camera Waterloo, dedicată înfrângerii lui Napoleon Bonaparte în 1815 şi Sala Sf. George, care a fost extinsă. Firma „Morel & Seddon” a primit contractul de furnizare a mobilierului, în mare parte în stilul francez Empire. Când regele şi-a stabilit în cele din urmă reşedinţa la Windsor, spre sfârşitul anului 1828, îmbunătăţirile aduse castelului costaseră aproape 300.000 de lire.
În timpul domniei reginei Victoria (1837-1901), Windsor a fost palatul principal al monarhiei britanice şi centrul Imperiului Britanic. Castelul a fost vizitat de ambasadori şi miniştri din întreaga lume şi a fost gazda unei serii de vizite de stat ale monarhilor străini. Sub regina Victoria a fost creată o nouă capelă privată la capătul de est al Sălii Sf. George, iar Scara Mare a fost reconstruită. Royal Mews şi şcoala de călărie, la sud de Castel, au fost finalizate în anii 1840.
Regele Eduard al VII-lea (1901-1910) a reacţionat împotriva interioarelor sumbre şi aglomerate pe care castelul le dobândise în ultima parte a domniei mamei sale. Au fost simplificate şi rearanjate mai multe camere. Viziunea sa a fost continuată de George al V-lea (1910-1936) şi de regina consoartă, Maria, care au creat noi apartamente pentru oaspeţi în partea de sud a castelului la începutul anilor 1900. Regina Maria a instalat lambriuri din stejar în sala de mese a regelui, în încercarea de a restabili caracterul camerei de pe vremea lui Charles al II-lea.
Până în momentul în care regele George al VI-lea a urcat la tron în 1936, el şi regina-mamă Elisabeta (1900-2002) au locuit la Royal Lodge, aflată în Windsor Great Park, o casă în care şi-au petrecut copilăria prinţesele Elisabeta (1926-2022) şi Margaret (1930-2002), conform site-ului https://scenetherapy.com/.
La 6 februarie 1952, regele George al VI-lea a murit iar prinţesa moştenitoare Elisabeta, care avea doar 25 de ani, a fost imediat proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Suverana, care a murit la 8 septembrie 2022, după o domnie de şapte decenii, şi-a petrecut cea mai mare parte a weekend-urilor private la Castelul Windsor şi în fiecare primăvară, timp de o lună, ea se afla aici pentru evenimentul „Easter Court” şi, apoi, o săptămână în luna iunie, când lua parte la Royal Ascot, cea mai prestigioasă dintre cursele de cai organizate în Regatul Unit şi la serviciul Ordinului Jartierei, menţionează site-ul https://www.rct.uk/. La 19 septembrie 2022, au avut loc funeraliile de stat ale fostului monarh, iar după ceremonia religioasă oficiată la Capela St. George de la Castelul Windsor, sicriul cu trupul neînsufleţit al Elisabetei a II-a a fost mutat în cripta regală a capelei, unde este înmormântat şi soţul reginei, prinţul Philip, decedat în 2021, la vârsta de 99 de ani.
Castelul Windsor a fost, la 8 mai 2023, în cea de-a treia zi a celebrărilor organizate cu ocazia încoronării regelui Charles al III-lea şi a reginei consoarte, Camilla, ceremonie care a avut loc la 6 mai, gazda unui concert la care au participat 20.000 de oameni. AGERPRES
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
