6.5 C
București
marți, martie 28, 2023

CONSTRUCŢII CELEBRE: Clădirea Chrysler din New York

Clădirea Chrysler (Chrysler Building) este un zgârie-nori aflat în cartierul Manhattan al oraşului New York, Statele Unite. La momentul inaugurării, a fost cea mai înaltă clădire din lume. Este unul dintre cele mai renumite simboluri ale „oraşului care nu doarme niciodată” şi o capodoperă a stilului arhitectural Art Deco.

Pe locul unde se află Clădirea Chrysler, la intersecţia dintre Strada 42 şi Bulevardului Lexington din zona estică a Manhattan-ului, era preconizată, în 1921, ridicarea unei impozante clădiri de birouri, la propunerea magnatului imobiliar William H. Reynolds, fost senator de New York, arată http://s-media.nyc.gov/. Arhitectul desemnat a fost americanul William Van Alen, care a proiectat un colos de 67 de etaje deasupra cărora să troneze o cupolă de sticlă. Luminată din interior, aceasta ar fi trebuit să se asemene cu o imensă piatră preţioasă.


William H. Reynolds nu a reuşit să finanţeze lucrările, astfel că planurile iniţiale au fost schimbate, în parte, în octombrie 1928, atunci când producătorul de automobile Walter Percy Chrysler (1875-1940) a preluat proiectul, din dorinţa de a construi un edificiu pe măsura corporaţiei pe care o reprezenta. Chrysler dorea nu doar o clădire impunătoare, ci una care să depăşească în înălţime orice structură ridicată de om până la acel moment. Arhitectul responsabil a rămas Van Alen, dar cupola a fost înlocuită în planurile sale cu o structură conică, pentru a spori înălţimea clădirii.

Evoluția clădirii Chrysler a arhitectului William Van Alen a culminat cu silueta renumită în întreaga lume din dreapta. 

Sursa foto: chryslerbuilding.com


Lucrările au început în timp record, la 15 octombrie 1928. Proprietarul şi arhitectul urmăreau să obţină, pentru Chrysler Building, titlul de cea mai înaltă clădire din lume, înainte de finalizarea unei alte clădiri monumentale din Manhattan, Empire State Building, creaţie a firmei de arhitectură Shreve, Lamb & Harmon.

Sursa foto: wsj.com 


Fundaţia Clădirii Chrysler, a cărei adâncime măsoară peste 20 de metri, a fost terminată în prima parte a anului 1929, pentru ca lucrările la structura de oţel să fie gata în luna septembrie a aceluiaşi an. Turla a fost asamblată din cinci secţiuni, operaţiune care s-a derulat, în secret, la etajul 65, astfel încât concurenţa să nu poată afla înălţimea reală pe care construcţia avea să o atingă. Montarea acesteia în vârful structurii a avut loc la 23 octombrie 1929 şi a durat doar 90 de minute, arată http://s-media.nyc.gov/, performanţă remarcabilă a echipei de ingineri Ralph Squire & Sons. Primii chiriaşi s-au mutat încă din aprilie 1930, deşi lucrările nu erau terminate în întregime.

Inaugurarea a avut loc la 27 mai 1930.

Sursa foto: Chrysler Building/Facebook 


La acel moment, clădirea de 77 de etaje a devenit cea mai înaltă din lume, depăşind Woolworth Building, ridicată în 1913, tot în Manhattan, Turnul Eiffel, precum şi clădirea 40 Wall Street, cunoscută azi şi sub numele de „Turnul Tump” din New York. Vârful antenei de pe Chrysler Building atinge 319 metri, acoperişul se află la 282 de metri, iar cel mai înalt etaj la 274 de metri înălţime.


A deţinut recordul de cea mai înaltă clădire din lume timp de 11 luni, titlul preluat apoi de un alt legendar edificiu din New York, Empire State Building. La nivelul anului 2019, Chrysler Building ocupă poziţia cu numărul 11 în topul celor mai înalte construcţii din New York, la egalitate cu The New York Times Building.

Sursa foto: khanacademy.org   


În clădire funcţionează 32 de ascensoare. Pereţii colosului cuprind aproximativ patru milioane de cărămizi. Structura are 3.862 de ferestre exterioare.
Pe colţurile unora dintre etaje, pot fi admirate ornamente al căror aspect se aseamănă cu designul automobilelor Chrysler de atunci. Etajul cu numărul 61 este împodobit cu vulturi de oţel.

Sursa foto: khanacademy.org  


Pe tavanul holului principal, care are o formă triunghiulară, poate fi admirată pictura murală „Transport and Human Endeavor” („Transportul şi strădaniile omeneşti”). Printre materialele ce domină aici se numără marmura roşie şi granitul roşu african. Structura din vârful clădirii cuprinde arcade sub care se află rânduri de ferestre concepute, de asemenea, în formă triunghiulară.

Sursa foto: khanacademy.org 


La etajul 71 a funcţionat o punte de observaţie, numită „Celestial”, care a fost închisă în 1945. La etajele 66, 67 şi 68 existau restaurante exclusiviste, numite „Cloud Club”, închise, la rândul lor, în 1979, notează masterclass.com.

Sursa foto: artincontext.org


La 8 decembrie 1976, Clădirea Chrysler a fost declarată Reper Istoric Naţional al SUA. În anul 2007, a fost plasată de către Institutul American al Arhitecţilor pe locul cu numărul nouă al listei realizărilor arhitecturale preferate ale Americii, potrivit wsj.com. AGERPRES/

Sursa foto: khanacademy.org

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.