Viața-mi pare a fi o serie de renunțări. Când suntem născuți, părăsim un mediu în care ne sunt asigurate toate cele necesare traiului, procesul fiind automat, pentru a veni într-o lume în care suntem la mâna celorlalți. A mamei. Renunțăm, impropriu spus, la un mediu lichid și „pășim” într-unul cu atmosferă.
De-a lungul vieții, vom „renunța” apoi la copilărie, la cordonul emoțional familial (fiecare în ritmul lui), la traume, la micile sau marile îndrăgostiri din adolescență. La identitățile false și rolurile deficitare. Urmând, ca la sfârșitul vieții, să „renunțăm” chiar la aceasta. După ce ne vor fi părăsit – încet dar sigur – puterile, vlaga, vitalitatea.
Constantin Nica
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
