10.7 C
București
miercuri, septembrie 22, 2021

CU CE ERAU HRĂNIȚI CÂINII DIN EPOCA BRONZULUI

În antichitate, câinii domestici nu consumau aproape deloc carne. Câinii care au trăit în urmă cu aproximativ 3.000 de ani în zona Spaniei de astăzi erau hrăniți cu cereale, precum meiul.

 „Deși dieta acestora poate reflecta faptul că, în societățile umane de la acea vreme, volumul de carne era relativ redus, hrănirea câinilor cu cereale ar fi putut fi avantajoasă. Este posibil să fi existat o modalitate prin care oamenii din antichitate se asigurau că patrupezii aveau destulă energie pentru ca aceștia să păzească animalele, mai ales că acești câini nu se asemănau cu animalele de companie din zilele noastre”, a declarat Silvia Albizuri din cadrul Universității din Barcelona, Spania.

Albizuri și colegii ei au studiat fosilele a 36 de câini din Can Roqueta, un sit arheologic din apropiere de Barcelona. Zona se află pe o câmpie aflată lângă coastă și a fost locuită încă din epoca de piatră. Câinii analizați au trăit în acea zonă în epoca bronzului și epoca fierului, între anii 1300 și 550 î.Hr. Arheologii au descoperit rămășițele într-o serie de gropi.

Cercetătorii au extras proteinele ​​din oasele câinilor și s-au concentrat asupra atomilor de carbon și azot din probe, fiecare dintre aceștia existând în două forme, denumite izotopi. Diferitele alimente se traduc în raporturi variabile de izotopi de carbon și azot, iar acest lucru influențează structura proteinelor. Astfel, studierea izotopilor din proteine ​​oferă o indicație a alimentației animalelor.

Gabriel Petrea

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.