Un dialog “etern actual”. Între Socrate și Hippias. Despre minciună și fals. Despre cum Adevărul poate deveni … minciună și invers.
Doar un … “strop” de … dialog dintr-o carte.
“Socrate: Ce înțelegi tu prin mincinoși: oameni care nu-s capabili de nici o acțiune – ca bolnavii, de pildă, sau oameni capabili de o anumită acțiune?
Hippias: Ba, oameni capabili de multe lucruri și mai cu seamă în stare să înșele pe alții.
S: Deci, după părerea ta, sunt capabili și șireți (totodată). Nu?
H: Ba da.
S: Dar sunt ei șireți și înțelegători din pricina neroziei și neghiobiei sau sunt înzestrați cu o istețime răufăcătoare?
H: Firește, fiindcă sunt înzestrați cu o istețime răufăcătoare.
S: Atunci sunt oameni inteligenți.
H: Încă, pe Jupiter, prea inteligenți.
S: Dar dacă sunt inteligenți, se poartă ei așa cu știință sau din neștiință?
H: Ba, cu foarte multă știință. Tocmai de aceea sunt niște răufăcători.
S: Dar dacă ținem socoteală de această știință a lor, putem să-i numim ignoranți sau isteți?
H: Isteți, se înțelege, în arta aceasta de a înșela.
S: Stai nițel. Să recapitulăm ce ai spus până acum: Afirmi că mincinoșii sunt oameni capabili, inteligenți, știutori și dibaci în lucrurile în care sunt mincinoși.
H: Da, afirm.
S: Ei bine, după spusa ta, reiese că mincinoșii sunt oameni amabili și isteți.
H: Perfect.
S: Dar când spui că mincinoșii sunt capabili și isteți, vrei să zici că sunt capabili tocmai în aceasta, anume că pot să înșele când vor sau că nu sunt stăpâni pe voința lor când mint?
H: Vreau să zic, că pot (să mintă când vor).
S: Așadar, ca să rezumăm: mincinoșii sunt cei isteți în minciună și cei capabili de ea.
H: Chiar așa.
S: Prin urmare, omul care nu poate minți și e neștiutor, nu poate fi mincinos.
H: Într-adevăr. (…)
S: Hippias, nu tăgăduiesc că tu ești mai deștept decât mine. Dar obiceiul meu a fost întotdeauna, când spune cineva ceva, să fiu cu luare aminte, mai ales când găsesc că cel care vorbește e un om isteț. În dorul meu de a pricepe ce spune, îl descos, cercetez pe toate fețele spusele sale, le apropii între ele, ca să-l înțeleg. Când însă convorbitorul meu mi se pare slab, nici nu-l întreb, nici nu mă sinchisesc de ce spune”. (Platon, “Dialoguri”, Editura Agora, Iași, 1993)
Prin urmare … “În dorul meu de a pricepe ce spune, îl descos, cercetez pe toate fețele spusele sale, le apropii între ele, ca să-l înțeleg. Când însă convorbitorul meu mi se pare slab, nici nu-l întreb, nici nu mă sinchisesc de ce spune”.
Pentru că în lumea aceasta … ei … cei care sunt … “isteți în minciună” nu trebuie să conteze. Iar dacă societatea contemporană îi acceptă … să încercăm a pricepe cu sufletul și intuiția noastră. Fiecare dintre cei care mai VOR sau mai POT distinge Adevărul de minciună și impostură și urât.
Păcat de … șoareci …
Mariana Cojoc
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
