4.1 C
București
duminică, decembrie 1, 2024

De ce nu se vorbește despre …

Acum, serios. Cât se poate de serios. Pentru o Românie aflată în plină restructurare economică și socială, emigrația a fost o binecuvântare. O supapă de siguranță socială. Pentru că, fără ea, ceea ce a vrut Occidentul, adică anihilarea bazei productive a țărilor din Est, după 1989, și transformarea lor, prin privatizări, în piețe, nu era de conceput. Privatizările pe un dolar erau o formă de a cumpăra, practic pe nimic, piețe în Est. Unii s-au prins, precum ungurii, cehii și polonezii, au încercat, și au reușit, să limiteze pagubele, să-și păstreze un minim aparat productiv. Deschid o paranteză: de ce nu se vorbește despre instalatorul ceh, în loc de instalatorul polonez? Închid paranteza.

România nu a făcut nimic, câtă vreme românii au plecat la muncă afară, și nu au pus probleme sistemelor publice de educație, sănătate, asigurărilor de șomaj, sistemului public de pensii. Au plecat, s-au descurcat. Ce facem acum, când această supapă nu mai există, fluxul este invers? Întreb asta de ani de zile, de prin 2003-2004, când se pleca masiv. Toți se uitau la mine ca la nebun! Ei bine, iată-ne ajunși și aici! Ce facem dacă peste o lună vom avea cel puțin un milion de noi șomeri, și nu putem accesa piețele forței de muncă din UE? Unde se vor duce? Cine le va asigura un minim de mijloace de trai? Sistemul de șomaj? Păi, au contribuit la el?

Nu cred că, în timpurile fericite ale creșterii economice de până în 2019, România a creat mai mult de 150.000 de noi locuri de muncă pe an. Și cele mai multe au fost ”cumpărate” cu bani publici, sub forma ajutoarelor de stat oferite multinaționalelor. Avem bani să repetăm figura? În cât timp vom absorbi măcar jumătate din milionul ăla de noi șomeri? În ce industrii? Cu ce preț? Cine plătește?

Sigur, nu va răspunde nimeni la întrebările astea. Pentru că ne lipsesc două lucruri: gândirea, și planificarea, strategice. Statul român s-a debarasat de instrumentele astea ”comuniste”. Care, de fapt, nu sunt comuniste, dar spune asta idioților!

Ne așteaptă un adevărat dezastru. De data asta real, nu închipuit, ca în propaganda cretină anti-Ciuma Roșie! Și atunci să vedem pe unde scoatem cămașa votului la mișto!

de Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie