Stii, azi am iesit dupa carti cu fata de lup zdrelit pe care-l asteapta pe un platou extravagant, plin de aranjamente vegetale necomestibile, o carcasa de oaie moarta de mult, cu oasele albite. Fericirea e pana la urma o chestiune de timp. Un domn in varsta si foarte cochet ma seaca de invidie pentru vraful de carti pe care si le-a trantit pe masa in cafeneaua de la Humanitas, dar de fapt pentru ca ma sfideaza cu gesturile lui arogant de lente, ochelarii de pe varful nasului si piciorul pe care si-l legana, complet imun si nepasator cu timpul sau. A avut luxul pana si sa fie impecabil. M-am zgribulit si mai mult. Mi-l inchipui acasa facandu si pantofii cu crema – apropos, mai face cineva asta, oare – cum facea taica meu pe vremuri, cu rigoarea lui militareasca care mi se parea inutil de cronofaga inca de p-atunci… Si-mi vine-n minte inca un referendum necesar sa interzica, bai, si alte forme de implinire daunatoare si perverse. Cum ar fi consumul asta nenorocit de timp in care te iluzionezi transformand o carte despre niste lumi moarte sau inexistente intr-un scop in sine. Fericirea e de fapt mica. Si dureaza putin.
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
