Cand presedintele tarii spune ca:
“1 Decembrie este despre solidaritate, despre coeziune în jurul unor obiective comune.
Toate se sprijină pe unitatea națiunii noastre, izvor al solidarității sociale și al coeziunii dintre cetățeni. Acum, mai mult decât oricând, trebuie să ne regăsim forța unității. Evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică”,
Cati dintre voi simtiti macar un fior, daca nu un imbold de solidaritate si incredere in viitorul nostru comun?
Singura data cand am avut aceste sentimente a fost in decembrie 1989. O generatie de tineri urmata de alte milioane de romani a avut curajul sa lupte impotriva unei societati totalitare.
Insa, la scurt timp, multi s au simtit tradati de noul regim democratic. Si apoi de cele care au urmat la conducerea tarii. Paradoxal, cand exponentii generatiei Revolutiei au ajuns sa preia conducerea tarii (dupa 3 decenii), idealurile de la Revolutie au ramas suspendate in istorie. Au disparut cu totul, daca le au avut cumva.
Te-ai fi asteptat ca tinerii de atunci sa fie reformatorii de acum. Dar ei nu sunt decat copia retusata a unui trecut intunecat. Si au pierdut sau n-au avut, de fapt, vigoarea oamenilor de stat, anvergura intelectuala si viziunea unei societati integratoare si prospere.
Cum am ajuns aici? Ne-am prefacut ca merge si asa. Ca nu vedem impostura si ne-am blazat. “Nu mai putem schimba nimic” este un fatalism care ne face complici la neputinta garniturilor de decidenti care se rotesc in numele nostru la panoul de comanda al natiunii.
Aceasta tara are nevoie de o armata de doctori de suflete, nu doar de soldati platiti sa defileze o data pe an in vazul tuturor. Vindecarea ranilor produse de guvernarile politicianiste nu se poate face fara exorcizarea egoismului din cei care detin puterea.
Era bine sa facem de la inceput un scop comun din convingerea populatiei ca increderea in forta natiunii este perena si unica. Oare cand se va gasi vreun conducator care sa si propuna doar acest proiect national?
Sa nu mai incurajam fuga in afara granitelor ca solutie la toate neimplinirile din tara. Sa nu-i oprimam pe cei care gandesc critic sau n au acceptat sa stearga praful de pe mesele sefilor. De aceea cred ca trebuie sa tratam aceasta suferinta cu oameni capabili sa si inteleaga aproapele si sa se gandeasca in primul rand la binele comun.
O societate cu oameni liberi si solidari nu poate exista in lipsa unor conducatori fara merite sau indiferenti in fata crizelor/obstacolelor prin care trec membrii societatii. Dar sa fim realisti, inaintea cultivarii patriotismului la firul ierbii, este nevoie de reconcilierea publicului general cu clasa politica. Mai precis, cu acei membri numerosi ai sai care au distrus relatia de incredere reciproca prin sfidarea obligatiilor fata de alegatori.
Nu poti fi un bun roman cand esti lasat in urma, traiesti in deriva, n-ai un exemplu pozitiv de urmat sau un ideal de atins. O Romanie a tuturor este opusul unei societati in care te simti abandonat ca individ. O Romanie iubita va fi aceea in care guvernantii si institutiile nu favorizeaza modelul cetateanului docil, in dauna calitatii umane si a demnitatii individului.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
