30.1 C
București
marți, august 9, 2022

Duminica trecuta am abordat paradigma leadershipul-ului Macron și provocările aferente in noua ”Franță”

Duminica trecuta am abordat paradigma leadershipul-ului Macron și provocările aferente in noua circumstanța a puterii in Franța

Astăzi propun o analiza a opțiunilor lui Draghi. Reconfirmarea lui “Super Mario” este încă posibila?

Absolvent în economie, cu un doctorat la Institutul de Tehnologie din Massachusetts,creditat că a salvat zona euro în 2012 în plină criză a datoriilor, Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, în fruntea unui guvern de unitate nationala din februarie 2021, si-a dat demisia pe 14 iulie, după boicotarea de catre partidul Mișcarea 5 Stele (M5S) a unui vot de încredere asupra unui text legislativ în Senat.

Șeful statului, Sergio Matarella, i-a respins demisia, cerându-i lui Draghi sa se adreseze Parlamentului miercuri, 20 iulie, pentru a măsura sprijinul de care ar putea beneficia în continuare actualul său guvern.

Cei care credeam că Mario Draghi va ramane instalat până în primăvara lui 2023 ca președinte al consiliului de miniștri italian am fost brutal contraziși de meandrele realității.

Italia a intrat din nou într-o criză politică al cărei rezultat este încă incert, într-un moment în care trebuie să gestioneze mai multe crize, inclusiv o criză energetică și reducerea inflației galopante care sărăcește populația sa, trebuind totodata să implementeze un plan de investiții de 200 de miliarde de euro cu ajutorul providențial din Europa.

Sergio Mattarella intenționează să facă totul pentru a se asigura că guvernul lui Mario Draghi, care a restabilit creditul Italiei în străinătate, rezistă până la sfârșitul legislaturii din mai viitor.Sosirea la președinția consiliului de miniștri a lui Mario Draghi la începutul lui 2021 a făcut din Italia un stat care contează din nou în concertul european. După ce a plonjat brutal în criză, Italia a înregistrat la nivelul anului 2021 o redresare economică uluitoare.

Creșterea țării in 2021 a depășit cu mult prognozele făcute: peste 6%, unul dintre cele mai bune progrese din zona euro.“Omul bolnav al Europei” parea să fie în sfârșit în proces de remisie.

După ce a fost remarcat ani de zile pentru creșterea sa slabă, considerată bombă cu ceas care ar putea arunca oricând în aer zona euro, dat deoparte în concertul european pentru instabilitatea sa politic, privit cu dispreț pentru gestionarea primelor cazuri de Covid, Italia fiind una dintre țările cele mai afectate de epidemie, Republica Italiana a lui Draghi a înregistrat o revenire remarcabila

Totodata, in fruntea guvernului italian din februarie 2021, Super Mario a reușit să acrediteze ideea că este un lider de luat în seamă în Europa.

Aproape de Franța, el încearcă să contrabalanseze ponderea Germania pe scena europeană de la plecarea Angelei Merkel.

Acum o jumatate de an, Mario Draghi si Emmanuel Macron și-au unit forțele politice pentru a cere o reformă a regulilor bugetare europene, pentru a sprijini creșterea bătrânului continent prin investiții pentru viitor.La porțile verii, toată atenția lui este concentrată asupra conflictului aflat în derulare in estul Europei.

După o vizită la Kiev alături de președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz, acesta a apărat în fața parlamentului trimiterea de noi arme ucrainenilor și sprijinul său pentru sancțiunile europene împotriva Kremlinului.

Pe plan intern insa, prim-ministrul italian nu poate reduce datoria publică mare a Italiei și se confruntă cu o creștere slabă a productivității.

Daca pana de curand, Italia lui Mario Draghi a beneficiat de o oarecare bunăvoință din partea Comisiei Europene, încât planurile succesive de ajutor care implicau miliarde de euro au trecut fără un comentariu, acum o luna Bruxelles-ul nu mai ezită să alerteze Roma în termeni nepoliticoși, cu privire la derapajul cheltuielilor sale publice, situația schimbandu-se radical in Italia in ultimele 3 luni, înregistrându-se o încetinire bruscă a creșterii economice care va cântări asupra veniturilor fiscale și asupra capacității statului de a-și finanța povara datoriei publice.

Conform ultimelor estimări de la Bruxelles, creșterea italiană nu va putea depăși 2,4% anul acesta.

Hărțuită de acest context incert, agravat și mai mult de o accelerare a inflației pe care țara nu a mai întâlnit-o din 1986, Italia suferă și ea de consecințele anunțului de către președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a creșterii ratelor de referință. lunile iulie și septembrie viitoare.

Refuzând să comenteze această decizie, fostul bancher central, Draghi a considerat-o totuși „inevitabil”, insa piețele au raspuns negativ: randamentele datoriilor italiene au crescut de la 3,37% la 3,76% în urma reuniunii BCE din 9 iunie, depășind chiar 4% pentru prima dată din 2014. Sub toata aceasta presiune, peninsula, a cărei datorie suverană se ridică la mai mult de 150% din PIB, are din ce in ce mai multe dificultăți în a strânge bani de pe piețe.

Așadar, faimosul motto care i-a ghidat întreaga cariera profesionala lui Draghi “orice este nevoie” de acum zece ani, pare din ce in ce mai greu de pus in practica.

Sarcina salvatorului monedei euro Mario Draghi – supranumit „Super Mario” pentru acțiunea sa în fruntea Băncii Centrale Europene – este astăzi mult mai dificilă, aflându-se astazi în fruntea unei majorităţi eterogene şi fragile.Presat între capriciile partidelor de stânga, de extremă-dreapta sau antisistem, un război în Ucraina, o creștere a prețurilor la energie și o agravare a pandemiei în indiferență generală, președintele Consiliului are doar puțin spațiu de manevră.

Miercuri, săptămâna viitoare, Draghi testează majoritatea guvernamentala deja fărămițată – vom afla dacă apelativul “Super Mario” rămâne de actualitate și dacă Italia rămâne un furnizor de stabilitate politica in spațiul UE sau va clatina și mai mult barca europeana aflată deja in tangaj periculos.

Alexandru Petrescu

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.