Dupa ce fastul si smerenia s-au scurs, sa incercam sa intelegem fiecare cu ce am ramas in urma unei reuniuni evlavioase in fata slujitorilor Bisericii.
Sa lasam deoparte nevoia/utilitatea unui spatiu simbolic national denumit Catedrala Mantuirii Neamului.
Multe cladiri au ajuns sa fie ridicate pentru mai putin de atat.
Alaturi de Catedrala este un alt simbol al poporului, printre cele mai grandioase edificii din lume, ramas in urma unui grandoman venerat cateva decenii.
Si in alte locuri clerul si a dorit, inca din Evul mediu, sa domine arhitectural orasele si sa demonstreze prin prezenta sa impunatoare puterea lui Dumnezeu.
Sa lasam deoparte chiar si dihotomia intre mai multe biserici (desi sunt 29 de mii in Romania) sau mai multe spitale (ultimul construit in decenii a fost finantat din donatii private).
E doar un moment prielnic sa ne gandim ce are prioritate: viata sau speranta? Insa aici e o controversa care transcende ratiunea comuna si va fi vesnic o sursa de divizare nationala.
Sa ne intrebam totusi, la modul serios, ce am demonstrat ca intreg national, pretentios spus – ca natie, prin serbarea mirenilor, participanti privilegiati ai unei deschideri simbolice.
Sa presupunem ca valoarea inca neterminatei lucrari depaseste 300 de milioane de euro. Sa presupunem ca suma e mica in comparatie cu grandoarea mostenirii. Sunt stadioane care costa de cateva ori mai mult, nu-i asa?
Ce defineste insa realizarea? Finantarea uriasa asigurata de unii decidenti care s-au gandit ca si pot cumpara indulgenta clerului cu banii administrati in numele poporului.
Asadar, nu utilitatea lucrarii, mandria natiunii sau solidaritatea enoriasilor au produs un monument al credintei in Dumnezeu. Abia o zecime din finantare apartine credinciosilor, restul fiind forme mascate de investitie bugetara.
Este oare aceasta o dovada ca adevarata credinta este in randul celor care au contribuit benevol, si toti ceilalti doar s-au folosit de pozitia lor de putere? Nu putem aprecia onest realitatea, dar ramane sa cercetam in viitor.
Ce putem insa vedea cu ochiul liber este inghesuiala specifica protipendadei politice la evenimente pioase sau festive unde contactul cu publicul este mediat de un tert cu incredere sociala.
Sa fim sinceri, va amintiti cand s-au mai adunat atatia pretendenti la scaunele puterii in acelasi spatiu? A fost cumva un semn de reconciliere nationala intre factiuni aflate in competitie pentru resurse publice, dar in coniventa tacita pentru mentinerea unui status quo favorabil lor?
Raspunsul este negativ. N-am asistat la o astfel de minune. Am vazut o defilare a „sponsorilor”. Toti pretind ca au contribuit cu mult sau putin. Si au dreptate. „Donatiile” lor, altele decat cele din buzunarul propriu, sunt generoase cat timp provin din bugetul national, bugetul unor autoritati publice sau constituit la nivel local.
Astfel, putem spune ironic ca multi romani au contribuit fara sa vrea la ridicarea unei cladiri monumentale. Dar este mai corect sa spunem ca in locul mantuirii neamului, Casa Domnului i-a gazduit la sfintire pe pacatosii neamului, cei care si au cumparat iertarea si accesul preferential cu banii tuturor?
Asadar, sa rememoram de unde am plecat si unde am ajuns. Un proiect national, vechi de un secol, simbolizand unitatea in credinta a natiunii, menit sa creasca prin contributia fiecarui roman credincios, se apropie de finalizare cu sprijinul conducatorilor politici, doar prin redistribuirea fondurilor publice.
Rezultatul lumesc este ca avem o Catedrala. Dar lucrarea divina nu era sa avem cel mai mare si mai scump spatiu al exercitarii credintei. Pentru ca n-ar fi trebuit sa fie un obiectiv al statului (separat de biserica), ci o dovada de iubire a credinciosilor fata de Dumnezeu si slujitorii sai.
Pentru toti romanii, Catedrala nationala nu este doar un loc de vizitat sau de lauda. Ea avea ca scop sa aduca poporului unitatea prin credinta, impacarea cu cei care ti-au gresit, solidaritatea in vremuri grele. Pentru credinta si rugaciuni exista suficiente parohii.
Din pacate, la nivel simbolic, toti cei care au distribuit bani publici catre un lacas al credintei au demonstrat fatarnicia lor in fata poporului. Poate ca Biserica ii va mentiona ca sponsori, dar ei nu vor fi niciodata ctitori.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
