Una dintre curiozitățile mele minore este următoarea: e posibilă scrierea unei autobiografii? Când autorul produce un text despre el însuși, el acordă de fapt exclusivitate unui ”eu” care este (sau trebuie să devină) un altul. O autobiografie este întotdeauna o heterobiografie, a scrie despre sine implică esențial o distanță față de sine.
Iar această distanță, elongată natural, face ca sinele să se preschimbe în completă alteritate.
Nu e o ciudățenie din psihosferă a propriei percepții, nici vreo defecțiune a reflecției. Cred că toată schema e reductibilă la cuvânt/cuvinte. Cuvintele oricărui discurs, inclusiv confesiv, sunt obiecte care cad neputincioase în spațiul vag dintre ”ce aș vrea să spun” și ”ce se înțelege din ce spun”. Cuvintele nu pot salva nimic, tot așa cum nici tăcerile nu salvează.
Fie că vorbesc despre ”eu”, fie că tac, eul nu e întrupat nici în cuvinte, nici în tăceri. Acest ”eu” e inevitabil ”altcineva”.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
