6.2 C
București
vineri, ianuarie 24, 2025

Eforturi ARF și ACS pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) are plăcerea să vă invite – luni, 03 iulie 2023, între orele 14.00-16.00 – la un seminar ce are temă monitorizarea, raportarea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la echipamentele tehnice din exploatarea feroviară în România, care să asigure dezvoltarea sustenabilă a societăților feroviare, în conformitate cu Pactul Verde European.

În acest sens, precizăm că ARF a invitat doi actori recunoscuți al acestui domeniu, și anume: Asociația pentru Combustibili Sustenabili (ACS), un susținător al promovării graduale a tranziției la consumul de resurse NET 0 a emisiilor de gaze de seră, respectiv, Bureau Veritas, lider mondial în servicii de control, verificare şi certificare pentru Calitate, Mediu, Sănătate, Siguranţă şi Responsabilitate Socială QHSE-SA.

Ștefan Roșeanu, președinte ARF



Vlad Stoicescu – Președinte ACS

Prin acest demers, ARF inițiază atât consultările introductive privind respectarea cerințelor europene de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturile feroviare, cât și cele legate de pregătirea procesului de conformare cu DIRECTIVA (UE) 2022/2464 a PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI, în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (CSRD), în vigoare de la data de 5 ianuarie 2023.

Cu această ocazie, va fi abordată problematica determinării preliminare a nevoilor de actualizare a componentei de calitate organizațională în sistemul feroviar din România, pentru a identifica soluții necesare pentru continuitatea activităților feroviare, astfel încât modificările legislative în domeniul durabilității/sustenabilității să nu afecteze acest sector economic.

Întâlnirea va avea loc la sala 69, etaj 2, Palat CFR, aripa Grivița, iar limba de lucru va fi limba română.

În cazul în care nu puteți fi prezenți fizic, vă punem la dispoziție link-ul de conectare a ședinței: https://teams.microsoft.com/l/meetup

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie