Fotografie făcută de Willy Prager în mai 1971, în București. Autocarul este de producție franceză, Chausson. Nu știam că încă erau folosite pentru transport de turiști. Veniseră în țară Setra, Mercedes și apoi IranNational, dar și Sanosurile iugoslave, licență Fiat. Dacă nu mi-ar fi lene, aș căuta să văd dacă nu am importat și Fiaturi.
Mie îmi plăceau Chaussonurile. Am fost, elev fiind, pe la mijlocul anilor 1960, imediat după cumpărarea lor, în câteva excursii. La Pitești erau destul de prezente: veniseră francezii care pregăteau producția Daciei 1100 la Mioveni. Cred că erau un fel de autobuze de navetă. Erau mai mereu în centrul orașului, în parcarea din fața Casei Armatei, peste drum de Poștă. Simple, robuste, dar ușor instabile pe ploaie, aveau, ca o curiozitate, o singură roată pe puntea spate, nu două, ca la autobuzele obișnuite. Cred că a fost și un accident cu multe victime, pe ploaie, cu un Chausson. Zgomotul motorului era inconfundabil. Sau poate eram noi copii naivi, ce dădeam nas în nas cu minunile Occidentului. Oricum, fotografia asta mi-a adus aminte de o copilărie pe care e greu s-o uit. Și care a fost poate mai fericită decât cea a copiiilor de acum, chiar dacă nu aveam Internet și smartfoane.
Am găsit și o fotografie cu autobuzul Chausson în față la Rex, la Mamaia, pe la mijlocul anilor 1960.
Ei bine, da! Biruit-am lenea. Am avut și Fiat 306!
de Constantin Gheorghe
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.