„Certitudinea este marele dușman al unității. Certitudinea este dușmanul de moarte al toleranței. Credința noastră este un lucru viu tocmai pentru că merge mână în mână cu îndoiala. Dacă ar exista doar certitudine și fără îndoială, nu ar exista niciun mister și deci nu ar fi nevoie de credință”.
Acest monolog rostit de un personaj al nuvelei „Conclave” de Peter Harris deschide o tema de reflectie despre puterea credintei (in orice) si pericolul ascuns al uniformitatii de gandire in randul multimilor.
La alegerea unui Papa, unul dintre cele mai vechi si politizate procese electorale intriga, secretele si preceptele morale sunt instrumente adanc inradacinate in traditia Curiei.
La fel ca in alegerile prezidentiale romanesti, candidatii sunt sabotati, acuzati, suspectati, desfiintati si „aranjati” sa piarda sau sa castige.
Singura „traditie” este referinta la ceva vag numit democratie ateniana. In fapt, pastram in astfel de momente unice ritualul votului si acceptam, fara indoiala, rezultatul anuntat.
Totusi exista o diferenta notabila care desparte cele doua feluri de alegere: setul de valori morale. Etica alegatorului cardinal este superioara unei multimi.
Si nu are un corespondent precis in judecata unui magistrat sau reprezentant al statului.
Daca in alegeri am opera cu valori morale probabil ca niciun candidat dintre cei cunoscuti n-ar rezista testului puritatii. De aceea, cei mai multi n-ar fi vreodata vrednici sa impartaseasca o credinta. Cel mult o speranta.
Ideea este ca nu vom descoperi un candidat fara o pata in trecutul său, un muritor cu idealuri de inger. Pentru ca nu va fi niciodata ideal.
Insa, asa cum se intreba personajul nuvelei: este certitudinea o virtute in raport cu credinta?
Suntem noi oare, capabili sa lasam loc dubiului si sa evitam astfel unitatea de monolit, or sa intarim necesara toleranta intre semeni? Si daca am putea depasi aceasta imposibilitate morala am fi cuprinsi de remuscari fiindca am inselat canoanele/normele etice?
Este oare, posibil, sa-i indepartam pe cei care nu ne convin si sa sfarsim in alegerea celui mai nepotrivit candidat care ne contrazice toate prejudecatile?
Sa luam un exemplu celebru: de unde a aparut expresia „crede si nu cerceta”? Credinciosii crestini sunt convinsi ca aceasta apare in Biblie si este un indemn pentru apararea credintei cu orice pret.
In realitate, ii este atribuita unui filosof grec care ii acuza pe crestini de manipularea unor oameni simpli si creduli.
Asadar, credinta fara dubiu in biserica a ramas mai puternica peste milenii, in loc de ideea opusa a tulburarii mintilor slabe cu certitudini absolute.
Si de aici, sta in puterea fiecaruia sa inteleaga ce fel de om este: stapanit de curajul indoielii sau de siguranta unanimitatii.
Claudiu Lucaci
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
