-0.6 C
București
joi, ianuarie 16, 2025

Este nevoie de un pact social

In Romania, stat UE, 4.5 milioane de cetateni au o pensie sub 3000 de lei, adica 600 de euro.

Ei reprezinta 90% din numarul total al celor care dupa o viata activa, in care au contribuit lunar la fondurile publice de pensii, primesc inapoi aceste sume modice.

Doar 2%, adica 90 de mii de pensionari, au o pensie peste 1000 de euro.

Separat de acestia sunt cei care primesc astfel de drepturi prin legi speciale.

Asadar, imensa problema a statului roman dupa 30 de ani de economie de piata este saracirea accentuata a populatiei varstnice.

Solutiile nu pot fi nici cresterile insignifiante acordate selectiv, nici oferirea de ajutoare ocazionale si modeste, nici antagonizarea beneficiarilor.

Desi „pensiile speciale” pot crea aparenta unor privilegii sau a unor castiguri injuste, controversa publica nu este decat o vesnica operatiune de inducere in eroare a pensionarilor care nu fac parte din categoriile speciale.

In realitate, sistemul de pensii este complet injust prin modul de calcul si valoarea punctului de pensie care condamna un fost angajat la o viata in saracie odata ce isi satisface stagiul de cotizare.

Reformarea sistemului public de pensii nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu reducerea nivelului superior al unor pensii, ci cu eliminarea inechitatilor si recuperarea ecartului fata de celelalte state UE.

Dar pentru a se ajunge aici este nevoie de asumare politica, de renuntarea la demagogie si de un plan national la care sa contribuie toti cei interesati.

In esenta, este nevoie de un pact social la care sa adere nu doar politicienii, ci si populatia.

Acesta este un element primordial din contractul social pe care guvernantii il incheie cu cetatenii la fiecare ciclu electoral.

In caz contrar, vor mai trece inca 30 de ani si alte 4,5 milioane de pensionari vor supravietui in saracie cu amintirea vremurile cand erau tineri si plini de energie.

Claudiu Lucaci

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie