Evul mediu european face sinteza unui paradox aparent – credinta si ratiunea (G. Minois).
Este un paradox pentru ca ceea ce se intampla este de fapt o rationalizare a imaterialului, a spiritului (irationalului ar fi sunat exagerat si abrupt). Pe romaneste credinta devine normativă, iar dacă gasiti vreo legatură cu povestea dreptului la avort, treaba voastra…
Este o necesitate juridica in primul rand: politicul are nevoie de reglementari care sa depaseasca dogma uzuală devenită ineficienta. E nevoie de succesiuni clare si ierarhii nediscutabile, de persoane sacrosancte si intangibile, in general, de ordine.
Europa crestina trebuie sa-l calculeze matematic pe Sfantul Duh ca sa-l poate impune palpabil. Asa apare prima si probabil cea mai solida forma de totalitarism al gandirii. Acesta este viziunea teocratică.
Adica lumea este interpretata teologic in toate aspectele ei iar concluzia nu poate fi decat un Adevar Absolut, final, universal, game over! Este adevarul unei lumi in expansiune, toate lumile in expansiune si-au elaborat propriul adevar final, dar acesta e, bineinteles, peste! Peste muritorii de rand dar si peste imparati si regi. Fiecare are un rol clar, neintersanjabil si nimeni nu poate contrazice viziunea spiritual-teologica asupra vietii materiale, personale, intime si de orice alta natură. Natura insasi e clar ordonata, daca nu se stie de o planta sau animal inseamna ca Dumnezeu a stabilit ca nu e nevoie sa se stie (J. Delumeau). Daca exista molime, pagani si vrajitori, iata lucrarea Satanei si pedeapsa pentru calcatul in strachini.
Totul este explicat si explicabil, si asta este forma de rationalizare totalitara care doar se imbogateste cu fiecare speță noua. Desigur, nu exista inca „ideologia”, dar ansamblul este identic. Si dogmatismul medieval si ideologiile moderne au in comun pretentia Adevarului final si universal incontestabil, si una si celelalte isi vor pedepsii detractorii cu aceeasi abnegatie.
Pentru ca universalismul medieval crestin capata forma si amploare dupa anul 1000, aproape imediat apar si manifestarile concrete si la fel de universale: monarhiile de drept divin, cruciadele si inchizitia. Cruciadele sunt efectiv forma de expansiune a Adevarului Absolut. Unde acesta exista e clar ca nu incap apartinatorii altor adevaruri. Cand papa Urban al 2 lea cheama la prima cruciada e socat, la propriu, de raspuns – se astepta la un corp expeditionar profesionist si se trezeste cu o gloata gigantica de toate felurile de muritori si toate natiile.
Adevarul Absolut Revelat politic si pamantean se raspandise ca focul. „Cine omoara pagani, omoara pentru Hristos, iar daca moare, moare pentru sine caci e imediat primit in dreapta Mantuitorului” zice sfantul Bernard. Simplu, nu?
E de bine oricum ai da-o. Exista o ratiune in orice directie, totul e stabilit si calculat. Totalitarismul dogmatic medieval nu e Orwell, nu exista un Big Brother, nu exista presiune si tortura, spalare de creiere sau Gulag, e infinit mai subtil si mai coerent in sine. Vorba lui Minois, intreaga arhitectura a lumii este, asemenea catedralelor, construit pe stalpii Evangheliilor.
Orice broderie suplimentara cu pretentia ca isi are originea aici isi gaseste un loc. Fireste, e o metafora la indemana ca intre timp din stalpi nu se mai zareste nimic, au ramas doar dantelele.
Iar cand totusi universului absolut ii mai tuseste motorul exista si solutia clasica – o institutie politieneasca. Inspaimantator este ca Inchizitia nu-i condamna pe cei care resping Adevarul dogmatic, la propriu acestia nici nu prea exista. Ci diverse interpretari ale Adevarului care sunt subtil diferite sau presupun contradictii in detalii uneori nici macar clarificate in prealabil. Nu-i nimic, le clarificam pe loc, orice totalitarism are tabele foarte simple de analiza a incalcarilor de la norma obligatorie. Intre timp o sa si arzi nitel sub diverse acuzatii satanistoide.
Ce n-a putut totalitarismul dogmatic sa prevada si sa preintampine, si asta pentru ca, uhuu, era prea mare ispita, au fost banii. Desi e unul dintre stalpii de la care pretinde ca se reclama – moderatia si umilinta, evul mediu in forma lui clasic dogmatica s-a prabusit atunci cand lacomia a invins iremediabil penitenta. Banii au produs lux, luxul a produs cultura, cultura a produs elite, iar elitele au creat gandirea critica. Ai putea spune ca, iată, putem vorbi despre progres! In realitate e doar un rezultat neprevazut al expansionismului totalitar.
Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
