4.1 C
București
duminică, decembrie 1, 2024

Fotografie cu prototipul avionului german de bombardament în picaj Stuka

Aveți în fotografie prototipul avionului german de bombardament în picaj Stuka, aflat și în dotarea armatei române până după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Am publicat fotografia pentru că în spatele ei este o poveste. S-a tot vorbit despre faptul cu URSS a contribuit masiv la efortul de re-înarmare a Germaniei, Germanie ajunsă ulterior nazistă. Nimic mai fals! Toată Europa, și SUA, au contribuit la acest efort!

Prototipul, integral metalic, a fost construit în Suedia, și introdus ilegal în Germania. Avea un motor Rolls Royce V 12 Kestrel. A avut primul zbor în septembrie 1935. Pilotul de încercare a notat faptul că radiatorul din sistemul de răcire e subdimensionat, și motorul se supraîncălzește. Al doilea zbor, și ultimul, a avut loc prin aprilie 1936, și s-a terminat cu prăbușirea avionului și moartea pilotului, după un picaj. Soluția cu dublă derivă s-a dovedit prost aleasă. Așa încât tot proiectul a fost refăcut de cei de la Junkers, cu derivă clasică, și cu aerodinamica modificată. A fost folosit în Războiul Civil din Spania, ca și Me 109, și a depășit problemele inițiale. Pentru începutul WW II a fost o armă redutabilă. Doar că din motive diverse nu a mai putut evolua, ca multe alte arme germane, și a devenit depășit de evenimente.

Așa că e bine să nu ocultăm partea asta de istorie, și mai ales contribuția Occidentului la refacerea armatei germane, cu încălcarea Tratatului de la Versailles. Asta e, ne place sau nu.

Constantin Gheorghe

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.

Cele mai noi

Din aceeasi categorie