Mult vehiculata expresie „conectare cu sinele” atenuează până la vacuitate un proces deosebit de anevoios. E nevoie de-o strădanie excesivă pentru ca întoarcerea din drum și ieșitul din comun să se petreacă. Gravitația obișnuitului ne copleșește, iar sinele căutat în numele unei existențe autentice e doar vag tangent frământărilor noastre de fiecare zi.
Sau poate e vorba de o variantă călduță și edulcorată a sinelui, de un fel de imagine estompată de filtrele ieftine ale accesibilului. Orice, numai să nu devină încă o grijă pe cap și sinele ăsta, să nu aibă pretenția mai apoi să fie întreținut că nu e timp de așa ceva. Ne conectăm și atât, ajunge.
Altfel, cine să se împovăreze cu împingerea limitelor, cine să se pună de bunăvoie în bătaia vânturilor, cine să înghită și să digere violența efortului? Numai un nebun se poate înhăma la treaba asta. „Nebun” – parcă așa am citit în multicolora ‘Carte roșie’ jungiană. Sau „om spiritual” – cum îl mai numește Nietzsche pe acest actant.
E atât de rar personajul încât îmi vine să-i zic pur și simplu „străinul”.
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
