„Iliescu e vinovat” este unul dintre marile mituri fondatoare ale societatii romanesti, atat de solid infiltrat in mentalul colectiv incat a devenit simbiotic. Simpla sa punere in discutie iti atrage pe loc atributul de „tembel” (am patit), e ca si cum i-ai injura de mama pe Eminescu si pe Elvis simultan. Ca orice mit e mai ales e alinător, rezolva rapid o ecuatie complicata si mai are si extraordinarul atribut ca este pe cat de fals, pe atat si de adevarat. Dar cel mai important e ca sub umbrela lui au crescut si s-au prabusit generatii de naratiuni politice, s-au produs mari erori judiciare, au fost infectate mari dezbateri, s -au modificat concepte, s -au imbogatit unii, au saracit altii, s-au perpetuat structuri, etc. De la „Iliescu e vinovat” ne tragem toti intr un fel sau altul si tot ce tine de vederile noastre societale are la baza aceasta propozitie originara. Cu care majoritatea suntem de acord deja la nivel teologic (adica necritic).
Ca sa explic introducerea asta pretioasa, oricate argumente ai aduce pentru ideea ca Iliescu nu este responsabil pentru mortii din 89, ti se va raspunde in final cu „da, dar minerii…?”. Subiectul se inchide singur infasurat in „da, dar..”, e inutil sa incerci orice disectie punctuala, toate s la gramada mermelite emotional-narativ, iar mitul se rostogoleste mai departe implacabil. Sub asta sta plictisit, deja, adevarul. Nu ca l-as stii, dar macar as vrea sa -l aflu. „Esti un bou”, ti se raspunde.
Pe 22 decembrie Iliescu este un disident intern al partidului comunist cunoscut deja in cercurile vechii nomenclaturi ideologice, aflate intr o opozitie de catifea cu Ceausescu, pentru potentiala lui apropiere de Gorbaciov. Facusera facultatea impreuna, ii impartasea vederile „liberale”, era inca tanar spre deosebire de Brucan sau Barladeanu. Spre deosebire de disidenta independenta de partid (extrem de rara, Goma, de exemplu), pentru Iliescu dizgratia n-a fost ceva cataclismic, s-a limitat la retrogradarea lui succesiva si niste urmarire informativa. Cu toata retorica lui nationalista, Ceausescu nu se atingea de posibilii suspecti de legaturi cu Moscova. Brucan, de exemplu, aflat in aceeasi situatie, se plimba chiar in decembrie la New York si Moscova, este atent urmarit dar nederanjat. Cu certitudine stim insa ca accesul lui Iliescu la orice fir de praf al establishementului ceausit – armata, partid, securitate, structuri, este taiat. Complotati cat vreti, pare sa le transmita nea Nicu, va ard eu cand apare ocazia, oricum sunteti fara dinti. Teoria ridicarii lui Iliescu la putere de catre Moscova este un fals grosolan din aceste motive. El nu are parghii pe care sa apese din interior, prostia despre cum Bush si Gorbaciov il propulseaza la Yalta e cu atat mai stupida. Ceausescu este inconjurat de loialisti care il detesta in egala masura pe Iliescu. Sansa lui este o rasturnare de situatie, o defectiune de care sa profite pe care insa, urmarit si rupt total de centrul puterii, nu o poate provoca.
Ceea ce stim si mai precis este ca Ceausescu insusi inventeaza povestea amestecului strain in evenimentele de la Timisoara. Ii vine manusa. Ea n-a disparut nici azi. Aici este punctul central al mitului „Iliescu e de vina”. Turisti sovietici, iredentisti unguri, KGB, CIA, iata cavalcada pusa in miscare de intreaga planeta impotriva carmaciului cu un singur beneficiar clar – Iliescu. Acest narativ apocaliptic se prabuseste la cea mai mica privire serioasa, dar pentru ca noi stim apriori ca „Iliescu e de vina”, supravietuieste nestingherit si alimenteaza de 30 de ani diverse forme de nationalism, neolegionarism, vadimisme si alte post-ceausisme. Inclusiv azi ne a bagat AUR in parlament cu 10 la suta, asta ca sa fie clar ce fel fel reverberatii poate produce mitologia. Mari exegeti de dreapta – de exemplu Cartianu, unul dintre autorii prolifici ai Revolutiei – au facut tot posibilul pentru supravietuirea conspiratiei straine. Au sesizat potentialul mitologic al acestei structuri mentale foarte placuta urechilor noastre geto-dacice, de fapt consistent legionaroide, si au apasat pedala. In mod doar aparent paradoxal, batandu se cu anti-comunismul in piept, au diabolizat la maxim opozitia interna din PCR, atat cata era, acuzand o de spionaj rusesc anti-national, perpetuand narativul ceausist din decembrie. Scrierile lor sunt la limita restabilirii mitului ceausist al neatarnarii. Desi n-o spun textual, Ceausescu, dintr-un criminal totalitar devine un erou patriot cu reverberatii tragice, surpat de lichelele comunistoide ca Iliescu. Mai pe romaneste – comunismul ceausist a fost bun, cel iliescian e rau. De fapt anti-comunismul romanesc isteric de dupa 89 a respectat metodic acest narativ. Si-a ingropat astfel orice forma de adevar obiectiv.
Iar aceste scrieri au fost widely apreciate in epoca. Si au contribuit la mit. Sa ne intelegem, Iliescu e un politruc gorbaciovist, dar analfabetismul nostru structural nu ne indeamna nici macar sa cercetam ce inseamna asta. La nivelul lui 1989 el este un liberal. Cu toata retorica lui despre „intinarea idealurilor”, este unica forma de opozitie reala la totalitarism si este preluata de la Gorbaciov pentru ca acesta, in URSS, nu incearca o revolutie ci o restructurare din interior a sistemului. Pretentia ca Iliescu sa fie un pro-occidental capitalist este absurda dar ce uitam este ca Gorbaciov, asa cum a incercat el, este autorul de facto al anului 1989 in Europa, nu occidentul. Ce isi asuma el e imens, rational vorbind. Neinterventia, dialogul cu americanii, perestroika, sunt maximum posibil intr o lume incremenita. Iar vis a vis de noi, politica generala de neinterventie a lui Gorbaciov este dovada suprema a aberatiei teoriei turistilor sovietici. Si, mai departe, a lui „Iliescu este de vina”… Nicaieri nu se trage nici macar un singur cartus, doar la noi, buricul galaxiei, tropaie divizii sovietice…
Dar sa ne intoarcem pe 22. Simplu si fara umori. De ce ar fi avut nevoie Iliescu de cadavre? Cum reuseste el in cateva ore (ajunge la CC in jur de ora 14, incepe sa se traga in jur de ora 19) dintr -un outsider al fostului regim sa preia controlul unei imense masinarii de diversiune si, inainte ca orice sa fie clar sau prestabilit, sa ordone foc aleator asupra poporului si unitatilor militare? Cum reuseste el sa produca dezastrul de la Otopeni care are loc in dimineata lui 23, si mai ales cu ce scop? Are nevoie sa demonstreze calamitatea ceausista? Sunt milioane de oameni in strada care cer paine, pe cine ar mai fi trebuit sa convinga? Chiar si luand drept buna povestea turistilor sovietici. Sau arabi. Urmarit de securitate pas cu pas, el reusise anterior lui 22 sa-l convinga pe Gaddafi sau Gorbaciov sa puna in miscare asemenea nebunie logistica nemaintalnita nicaieri in lagarul comunist, de fapt nicaieri in lume, nicoodata? Sau astia doi sa-i fi aranjat lui special o asemenea intrare pe scena? Cat de absurde sunt asemenea scenarii? „Iliescu e de vina” nu are nevoie de raspunsuri, nu? E de vina si gata.
De fapt el e de vina. Dar nu pentru gloante ci pentru complicitate, ceea ce schimba radical datele problemei. Pentru ca il face blamabil aproape in aceeasi masura, si asta ar fi fost suficient daca-i ar fi pasat cuiva de adevar. Probabil cei 30 de ani ar fi fost altfel. Pentru ca prin „Iliescu e de vina” pentru mortii Revolutiei de fapt s au acoperit adevaratii vinovati directi binemersi. Si asta a fost partea de complicitate a detractorilor lui Iliescu. Este vinovat pentru ca in cele 3 zile de pana la executia lui Ceausescu el afla categoric cine sunt criminalii si accepta sa ii acopere si sa taca doar ca sa preia puterea. Acceptul sau este demonstrat de executia sumara a celor doi. Sa fi fost santajat cu masacrul de pe strazi ca sa grabeasca lichidarea Ceausestilor? E mult mai plauzibil. Cum ar fi putut sa-l compromita pe.el tiranul si tirana, facandu-l pro-sovietic? Era un secret pentru cineva? Nu. Pro-sovietic in 89 nu este deloc egal cu pro-sovietic in ’52 si nici macar cu 2020, la ora aia inseamna deschidere, liberalizare, speranta. Masluirea acestui adevar banal e ceea ce ii uneste pe toti apologetii neo-legionarismului care lasa special confuzia flagranta a epocilor sa adanceasca aberatia. Mai mult, pericolul unui proces real al celor doi nu-l viza pe el, ci pe autorii represiunii de la Timisoara si in general intregul spectru de loialisti nedezlipiti de Ceausescu pana in ultima clipa. Dar mai ales pe militari. Iar aici ii includ si pe securisti. Dar „Iliescu e de vina” ne impiedica sa mai distingem faptele. Iar adevaratii profitori ai mitului, bestialii ucigasi ai Revolutiei au putut astfel sa se disipeze nestingheriti, in aplauzele noastre care confunda de atatia ani justitia cu mitologia.
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
