În fiecare poveste e un colț întunecat: o amintire neclară dar persistentă sau un loc imposibil de determinat spațial, un sentiment aproape uitat ori o experiență abandonată. În fiecare poveste se simte durabilitatea unui reziduu, ceva asemeni unei flori presate pe care o găsești între paginile unei cărți și despre care nu mai știi unde și când și cum și cine s-a întâmplat. Vaguitate. Umbră. O formă a trecutului care ajută povestea să stea legată în momentul prezentului ei.
Mă bântuie această piesă superbă. N-o pot asculta decât rareori. Inima se întoarce pe dos ca o traistă veche ce se scutură de praf. Văduvia mierlei din legende și singurătatea mitologică a cucului se sprijină una pe alta în fața întâmplării de neocolit.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
