Mohorata ziua de azi, nu ca pe 22 in ’89 din care tin minte, foarte exact, doar starea vremii. Era un soare ascutit si cenusiu, crisp, in pragul dezghetului, mai ales dimineata. Azi a semanat mai degraba cu ziua de 24 de atunci. Un oras blocat care la pranz urla lugubru de sirene de salvare, sub un plafon de nori exasperant de jos. Am mers mult pe jos pe gheata murdara de pe trotuarele lasate vraiste, semana grosolan cu acum treij de ani daca faceai abstractie de masinile incalecate si de reclamele salilor de pacanele, mie imi rasunau in creier sirenele care mi ridica, la fel, parul de pe maini. Copiii revolutiei, ascunsi de parinti prin cartiere gri si reci, am fost unul dintre ei. Pe 22, de la un balcon ratacit, am auzit un „a fugit…, Ceausescu a fugit..”, veneam spre casa cu matusi mea care a grabit pasul smulgandu-ma din mana, nu am cum sa uit soarele ala bizar si mirosul strazii din Balta Alba unde fusesem exilat de ai mei. Gunoi, a gunoi mirosea, dar era atat de familiar. Imi inghetase stomacul de emotie. Ceausescu a fugit! Apoi ecoul impuscaturilor dinspre centru, tensiunea, televizoarele care se auzeau infundat din apartamente. Caut un taxi, vin dinspre Dorobanti, pe Stefan cel Mare fac dreapta pe Mosilor, aplicatia e inutila. Nu e zgomotul obisnuit, doar ambulante. In rest e liniste, sau nu mai aud eu nimic altceva. Si murdar, totul, la fel de murdar…
de Tudor Dumitrascu
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
