În stația de tramvai, un domn cărunt cu o chitară cânta ceva foarte domol, aproape în surdină, cuvintele se auzeau greu, doar unele, nici nu-mi puteam da seama despre ce cânta. Melodia se auzea la răstimpuri limpede, alteori era ca luată de vânt. În orice caz, părea ceva asemeni unui cântec vechi cu acorduri oarecum folclorice.
Patru, cinci persoane așteptând în stație și sunt sigur că nu numai eu am văzut în episodul ăsta un soi de lumină neobișnuită care elibera de nu știu unde un orizont efemer și necunoscut până atunci.
Cam așa e poezia, cred. Gest natural inundat constant de-o stranietate în fond familiară.
Natura însăși, indicibil mai bogată decât ne imaginăm, deși în afara noastră (obișnuiți fiind să privim în/la ea), ne convinge fără niciun efort că privirea noastră este una d i n ă u n t r u, de fapt, în momentul de stranietate în care ne apropiem realmente de ea.
Kairos-ul nu se caută, el e dat. Nu știu acum alt argument care să demonstreze că înțelept e numai Zeul, cum spunea Platon sau Heraclit, Aristotel sau unul dintre cei vechi, nu mai știu acum care.
Mario Barangea
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
